Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca a obţinut cel mai mare scor la reacreditarea spitalelor din România.

Activitatea de evaluare a presupus analiza a 3.589 de indicatori prin care membrii comisiei au măsurat gradul de asigurare și îmbunătățire continuă a calității serviciilor de sănătate și a siguranței pacientului.

În urma procesului de analiză și evaluare a tuturor criteriilor, Spitalul de Boli Infecțioase a obținut un punctaj de nu mai puțin de 98,42%, cel mai mare punctaj în rândul spitalelor din țară, punctaj care demonstrează un standard foarte înalt al calității actului medical.

„Felicit întregul colectiv al Spitalului de Boli Infecțioase pentru certificarea obținută, cu un punctaj record.  În ce privește Consiliul Județean Cluj, am urmărit să le fim în permanență aproape și să le ușurăm munca, dovadă fiind investițiile extrem de consistente pe care le-am realizat constant în spital, atât din fonduri europene cât și din bugetul propriu, în vederea asigurării unui act medical de cea mai înaltă calitate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Acreditarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj a survenit la finalul unui extrem de laborios proces de evaluare a tuturor structurilor, compartimentelor funcţionale şi a serviciilor acestuia. Termenul de valabilitate a certificatului de acreditare este de cinci ani.

Reamintim, în acest context, faptul că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este structurat pe două activități principale ale sistemului de sănătate, și anume activitate spitalicească și activitate ambulatorie.

Activitatea spitalicească este asigurată în unitatea principală situată pe str. Iuliu Moldovan, nr. 23, unde anual se realizează cca. 6.000 de cazuri de spitalizare continuă și aprox. 15.000 de cazuri de spitalizări de zi specifice patologiei bolilor infecțioase.

De asemenea, Ambulatoriul Integrat al unității sanitare, situat pe str. Moților, nr. 19, este cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară, având o structură organizatorică ce cuprinde 24 de specialități clinice medicale pentru adulți, 11 specialități clinice medicale pentru copii și cinci laboratoare medicale. Activitatea medicală este susținută de 5 laboratoare clinice medicale asigurându-se un flux mediu de cca. 1000 pacienți/zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.