Conducerea unităţii medicale nu confirmă informaţiile difuzate pe PRO TV, conform cărora de mai bine de două luni, în Turda şi Câmpia Turzii nu se mai găseşte vaccinul antitetanic, persoanele care ar fi avut nevoie de acest ser fiind nevoite să recurgă la tratamente medicamentoase.
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului din Câmpia Turzii, unitatea are cel puţin 200 de fioale de vaccin pe stoc, astfel că necesarul este asigurat pentru o perioadă de timp.
„Spitalul Municipal Campia Turzii, nu se confrunta cu lipsa vaccinului antitetanic. Avem pe stoc circa 200 fiole, care-au fost achizitionate de la Compania Nationala Unifarm”transmite Biriş Cozmina.
Anul trecut, Institutul Cantacuzino a sistat producţia de vaccin antitetanos iar spitalele s-au văzut nevoite să cumpere dozele de la producătorii din Franţa, la un preţ mult mai mare. Chiar şi aşa se asigurau stocurile în unităţile sanitare dar, în ultimele luni nici măcar producătorii străini nu mai pot asigura necesarul.