China și Rusia au folosit sistemul de recunoaștere facială pentru limitarea răspândirii coronavirusului. În România, SRI are o astfel de tehnologie pentru care s-au încălcat legi pentru a-l obține și pentru care s-a plătit zeci de milioane de euro. De ce în plină criză generată de coronavirus, mega-tehnologia SRI stă în sertar?

Autoritățile din Rusia folosesc tehnologia de recunoaștere facială pentru a se asigura că oamenii obligați să rămână acasă sau în hoteluri în carantină din cauza coronavirusului, fac acest lucru. Și China a dezvoltat o tehnologie de recunoaștere facială care poate identifica o persoană chiar și atunci când poartă mască, aşa cum se întâmplă în această perioadă marcată de  epidemia de coronavirus. China foloseşte printre cele mai sofisticate sisteme de supraveghere electronică din lume, inclusiv de recunoaştere facială.

SRI are sistem de recunoaștere facială

După aproape trei ani, controversata platformă de analiză „big data” și recunoaștere facială a „SII Analytics” a SRI este gata și în funcțiune, încă din luna mai a anului trecut. Ea permite serviciului secret să obțină informații rapide despre cetățeni, fiind cea mai complexă bază de date din România.

Tehnologia de recunoaștere facială, folosită de SRI este controversată, motiv pentru care, serviciul secret a venit atunci cu precizări legate în care funcționează acest sistem IT.


”SII ANALYTICS creează ‘poduri între insule’ și ne ajută să analizam o cantitate uriașă de date, analiză care nu poate fi făcuta de un utilizator uman într-un timp rezonabil din punct de vedere operativ. Aplicațiile practice sunt multiple. De exemplu:
Căutare rapidă: o persoană dorește să obțină un permis de port-armă. O simplă interogare a sistemului SII ANALYTICS îi va spune beneficiarului dacă nu cumva persoana are antecedente penale. În prezent, acest lucru este posibil doar după ce sunt consultate mai multe baze de date de către mai mulți angajați ai instituțiilor statului.
Face recognitionpentru prevenirea unui atentat terorist, ofițerii SRI pot introduce în sistem o fotografie de-a unei persoane suspecte despre care nu există nicio informație și pot obține într-un timp foarte scurt date de identificare, posibile relaționări cu grupări teroriste și alte informații vitale”, preciza atunci SRI

Având în vedere criza gestionată de coronavirus la nivel mondial, Serviciul Român de Informații ar putea folosi sistemul de recunoaștere facială pentru limitarea răspândirii COVID-19 în România. Așa cum un terorist poate fi identificat în foarte scurt timp, inclusiv posibilele relaționări ale acestuia, așa s-ar putea identifica și persoanele care ar trebui să se autoizoleze la domiciliu și cu toate acestea se plimbă pe străzi. Surse spun că programul respectiv nu este folosit pentru că nu ar avea acoperire legală punându-se problema încălcării vieții private a cetățenilor. Dacă programul este într-adevăr operațional și nu are o bază legislativă, ar trebui să se găsească! Dacă s-au găsit pârghii pentru încheierea unor protocoalele secrete între SRI și DNA, s-ar putea găsi pârghii și pentru folosirea acestui sistem, având în vedere situația disperată generată de coronavirus,

Citește și: Cum ne cumpărăm noi frânghie ca să ne spânzure SRI

S-a cerut declararea stării de urgență în România. Iohannis nu vrea să audă

 Problema ar putea fi rezolvată dacă în România s-ar decreta stare de urgență în contextul pandemiei de coronavirus, lucru cerut de Avocatul Poporului și de unii politicieni.

„Avocatul Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acțiunea de combatere a răspândirii virusului Covid – 19 solicită Președintelui României să declare starea de urgență, iar Parlamentului României să o încuviințeze, în conformitate cu art. 93 alin.(1) și (2) din Constituția României.

Nu punem în discuție oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale. Acestea sunt exigențele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi și libertăți nu poate fi făcută decât în condițiile art. 53 din Constituția României.

România are legislație în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai”, transmite Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.

Președintele Klaus Iohannis, întrebat în 11 martie despre posibila declarare a stării de urgență, a răspuns, sec: „Dacă-mi permiteți să vă dau un sfat, așa, colocvial. Dacă vă uitați la tv și vedeți politicieni care dau sfaturi tuturor și le știu pe toate, schimbați canalul. Autoritățile vă dau cele mai bune sfaturi și sunt pe fază”.

În schimb, Ungaria a apăsat butonul roșu și a decretat stare de urgență, țară în care au fost confrmate mult mai puține cazuri de coronavirus decât în România.

S-a admis că există o problemă de siguranță națională. Ce mai așteptăm?

În urmă cu aproximativ o lună, după ce un român de pe nava de croazieră aflată în carantină în Japonia a fost diagnosticat cu coronavirus, Marian Cucșa a cerut ”întrunirea CSAT pentru că ne confruntăm deja cu o problemă de siguranță națională”. Ulterior, Comisia SRI din Parlament s-a reunit pe tema coronavirusului, discuțiile au avut loc în contextul amplificării crizei la nivel mondial. Comisia a dorit să afle de la SRI cât de puternică este ameninţarea ca virusul să ajungă în România şi care sunt măsurile luate de autorităţi pentru a preveni acest fapt.

„Noi, autorităţile statului român, avem obligaţia să tratăm subiectul cu seriozitatea cuvenită şi să acordăm o atenţie sporită componentei de prevenţie.

Am constatat că sunt foarte multe intoxicări în mediul online, pe această temă, de aceea cred că este extrem de importantă informarea corectă şi constantă a populaţiei.

Tocmai pentru a evita panica stârnită de articole cu iz senzaţional”, spunea la acea vreme vicepreşedintele Comisiei SRI din Parlament, deputatul Marian Cucşa.

Ulterior, a fost convocat CSAT pentru a se discuta pe tema coronavirus. La finalul ședinței din 26 februarie, președintele Klaus Iohannis a declarat că „s-a constat că instituțiile au luat la timp măsurile care se impun”. 
Iată-ne astăzi, la două săptămâni distanță, la ora redactării acestui material, România are 70 de cazuri diagnosticate cu coronavirus, 6 persoane vindecate, 2.067 persoane în carantină și 13.745 persoane monitorizate la domiciliu, iar cazurile de coronavirus cresc de la o oră la alta pentru că multe dintre persoane nu respectă carantina.

Evident, nu spun că SRI sau politicienii ne pot salva de coronavirus, însă pot limita răspândirea lui, cu atât mai mult cu cât avem sisteme pentru a face acest lucru.

Până una alta, stați acasă în siguranță și respectați regulile cerute de autorități!

1 COMENTARIU

  1. … pentru ca atunci cand esti asaltat pe toate partile de catre aceeasi stupiditate, atunci cand mass media si, implicit, politcienii, se intrec prin a bombarda planeta cu coronavirusul (pardon, COVID 19), cand vezi stirea “bomba” ca in Romania “Explozia epidemiei a ajuns la 28 de persoane” (asta ruleaza acum pe ecrane – iar asta de la o televiziune cu pretentii de seriozitate), cine mai are curajul sa spuna “Mai, oameni buni, imparatul e gol!“? Cine?

    Unde ne sunt martirii dispusi sa se ridice inpotriva opiniei publice? Cine se mai poate opune tsunami-ului care-si doreste scenarii apocaliptice, pentru ca nimic altceva nu ne mai poate cu adevarat excita?

    Pana mai ieri, faptul ca traim cu totii in orizontul mortii era suficient pentru a te pune pe ganduri.

    Moartea “personala” era o prezenta constanta. Acum nu mai este. Acum trebuie sa fie la scara numerelor mari.

    Perspectiva mortii asteia simple, banale, eu mor, tu mor, ea moare, noi, voi, ei muriti, nu mai impresioneaza. Nu mai da de gandit. Vrem scenarii tari, ravnim dupa razboaie mondiale, pandemii, asteroizi care sa ne ucida cum, zice-se, au ucis dinozaurii pentru a ne face noua loc, sau macar niscaiva conspiratii. De ce? Pentru ca astea nu te obliga sa gandesti – ele iti servesc gandul.

    Pana si medicii si oamenii de stiinta iti prezinta informatiile oarecum cu scuze, cu caciula-n mana. Ceva de genul “ne scuzati ca va deranjam cu niste fapte care va strica scenariul apocaliptic.” Iata doar cateva:

    – In timpul “exploziei” epidemiei din Romania (28 de persoane contaminate, dintre care nu a murit nimeni) au murit pana acum peste 50 de romani de gripa asta, mai obisnuita. Banala. Dar asta nu e breaking news.

    – Stiti de ce-i zice virusului astuia COVID – 19? Pentru a-l deosebi de alelalte coronavirusuri care n-au aparut in 2019. Ca din astelalte, soiuri mai vechi, 2018, 2005, 2000, 1980 om fi avut cu totii la un moment dat, insa nu ne-am cautat. De alea nu ne-am speriat si nu ne speriem. Pare-se ca in mentalul colectiv, virusurile sunt ca vinurile. Cu cat mai vechi, cu atat mai bune. Doar alea noi sunt o posirca, o otrava de care trebuie sa te temi. Progres.

    – E stiintific: Cu cat testezi mai multi oameni de orice, cu atat mai multi gasesti … de orice. De cornavirusurile de moda veche nu se testa nimeni. De tampire se mai testau citind carti. Acum se testeaza de la televizor, Facebook, Instagram, Snapchat, s.a.m.d., iar rezultatele la tampire ies intotdeauna negative. Doar la COVID 19 pozitive.

    – Gripa de moda veche (Influenza A si B) ucide, din cauza complicatiilor, copiii si batranii. Conform Centrului de Preventie si Control (CDC) din Statele Unite, doar aici, in SUA, in acest sezon, gripa clasica a cauzat 34 de milioane de imbolnaviri, 350,000 de spitalizari si peste 20,00 de decese. Prin comparatie, de cand a inceput isteria coronavirus (pardon, COVID 19, ca toti om fi avut alte coronavirusuri, am baut ceai, ne-am suflat nasul, am tusit, si-am stat acasa o zi), la nivel mondial s-au contaminat peste 100,000 de persoane si au murit peste 3,000. Spre deosebire de gripa pe stil vechi, niciun copil! Va las sa trageti singuri linia, sa faceti socotelile, si sa trageti concluziile.

    Faptele, insa, nu conteaza decat atunci cand ne convin. Conteaza opinia publica.

    Politicenii inteleg asta, de aia se iau unii dupa altii, ca oile, impunand masuri din ce in ce mai drastice, care nu fac decat sa alimenteze panica. Vorba lui Eugen Ionesco: “Luati un cerc, mangaiati-l, va deveni vicios.”

    Trist, dar adevarat.

    Panica a ajuns ceva mai tarziu in America – i-a luat cateva saptamani. Dar a ajuns. De acum nimeni, nici macar Trump, altminteri gura-sparta (in sensul rau al cuvantului) nu mai are curajul sa spuna ceva care sa minimalizeze pericolul, decat ca a alocat vreo opt mililiarde de dolari (!) combaterii epidemiei. De gripa pe stil nou. Pentru ca, repet, aia pe stil vechi nu mai intereseaza pe nimeni.

    Si-atunci cum sa nu-ti vina sa-ti scoti palaria in fata unui Alexis de Tocqueville? Pe la 1835 toamna, a “proorocit”, explicand de ce, ca secolul XX va fi dominat de catre doua supra-puteri pe care, la vremea respectiva, nu dadea nimeni doi bani (America si Rusia). Tot el a mai spus ca a lauda democratia – inteleasa ca fiind bazata pe principiul egalitatii aplicata inclusiv intelectului – e lesne. Asta faceau si sicofantii la curtea Regelui Soare (sau laudatorii lui Ceausescu, pentru a aduce ideea mai aproape de casa). Dar ca un prieten adevarat iti atrage atentia si asupra defectelor.

    Si nu te superi.

    Oamenii aceia, spunea Tocqueville, intr-o democratie, nu vor fi bagati la puscarie, torturati, etc. Asta fac doar tiranii prosti, incapabili sa inteleaga ca degeaba torturezi trupul cata vreme nu ajungi la suflet. (La inceput, asta au incercat si comunistii, pe urma, fara sa-l citeasca pe Tocqueville, au realizat ca exista o metoda mai sigura de a ajunge la suflet – ca asta conteaza.)

    Democratia nu are tiran. Dar are tirania opiniei publice. Te lasa sa traiesti, nu te baga in puscarie, dar te ostracizeaza (practica a vechilor greci),. Vorba cantecului: Ea-ti da viata, ea te-omoara, De fapt, zice Tocqueville, e si mai peversa: Te lasa sa traiesti, dar vei trai mai rau decat daca ai fi mort! Vei deveni un paria. De atunci au mai trecut aproape doua secole, iar noile social media nu fac decat sa amplifice de milioane de ori aceasta tendinta.

    Si-atunci: Unde ne sunt martirii lui COVID 19 (sau a oricarei alte forme de tampire in masa)?

    Unde ne sunt politicienii sau oamenii de stiinta care sa aiba curajul – stiind preabine ca vor fi ostracizati, huiduiti, facuti iresponsabili etc, in ciuda tuturor evidentelor stiintifice – care sa aiba curajul sa se ridice, nu impotriva comunismului, nazismului, sau fascismului, ci impotriva opiniei publice?

    Intreb, nu dau cu parul. Democratic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.