Într-un răspuns oficial transmis in 6 mai, ca replică la o solicitare de informaţii, în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în care Serviciului Român de Informaţii, directorului SRI, Eduard Raul Hellvig, şi Biroului Executiv al SRI le-a fost cerut ca, prin intermediul Biroului de presă, să pună la dispoziţia opiniei publice numele tuturor procurorilor şi judecătorilor care au absolvit/urmat cursurile aşa numitei “Şcoli de la Bran”, Serviciul Român de Informaţii, prin Biroul de Presă al instituţiei, susţine după aproape o lună că, “în urma verificărilor efectuate”, “nu au fost identificate” în instituţie “documente care să conţină date de natura celor solicitate”.
“Totodată, menţionăm că, Serviciul Român de Informaţii a luat fiinţă în baza Decretului CPUN nr. 181 din 25 martie 1990, iar prin art. 45 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI, instituţiei noastre i s-a atribuit sarcina preluării spre conservare şi folosinţă a fondurilor de arhivă ce privesc securitatea naţională ale fostelor organe de informaţii cu competenţă pe teritoriul României, scrie Sorina Matei pe blogul personal.

Pe parcursul evoluţiei legislaţiei interne, Serviciului Român de Informaţii i-au fost create, iniţial prin Legea nr. 187/1999, iar ulterior prin OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, obligaţii legale referitoare la transferul acestor fonduri de arhivă către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, îndatoriri pe care instituţia noastră le-a dus la îndeplinire.

Din aspectele prezentate mai sus, rezultă că vă puteţi adresa Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, actualul deţinător al fondului arhivistic creat de organele securităţii statului în perioada de dictatură comunistă”, precizează SRI în răspunsul oferit.

Solicitarea legală către factorii de decizie din SRI a fost trimisă în urmă cu aproape o lună, mai precis în data de 8 aprilie 2019, pe fondul discuţiilor publice referitoare la responsabilitatea magistraţilor care au activat în perioada 1945-1989 şi a fostului procuror general al României, cererea menţionând împlinirea în 2019 a 30 de ani de la Revoluţia din 1989, iar gestul necesar şi obligatoriu, de reparaţie morală faţă de societatea românească, de garanţie a unei Justiţii independente în România şi de neinterferenţă a SRI în actul de Justiţie.

Pe 18 aprilie 2019, ca răspuns la aceeaşi solicitare legală, SRI a transmis că are nevoie de maximum 30 de zile „pentru identificarea şi difuzarea informaţiilor solicitate„ referitoare la numele tuturor procurorilor şi judecătorilor care au absolvit/urmat cursurile aşa numitei “Şcoli de la Bran” iar astăzi, 6 mai 2019, a anunţat că „în urma verificărilor efectuate”, “nu au fost identificate documente care să conţină date de natura celor solicitate”.

Răspunsul SRI este cu atât mai elocvent cu cât nici în anii trecuţi, Serviciul Român de Informaţii nu a dorit să ofere publicului aceleaşi informaţii care au fost de-a lungul vremii solicitate.

În 2008, la o solicitare asemnănătoare a cotidianului “România Liberă” urmare a dezvăluirilor făcute pe tema “instrucţiilor” făcute magistraţilor la Şcoala de la Bran, purtătorul de cuvânt al SRI de atunci, Marius Bercaru, a declarat că “SRI nu dă astfel de informaţii” (dublu click declaraţie Marius Bercaru). Ulterior şi CNSAS a cerut informaţiile privind Şcoala de la Bran de la SRI (dublu click autosesizare şi cerere CNSAS).

Însă în martie 2010, printr-un material “anivesar” apărut în revista Intelligence editată şi realizată chiar de Serviciul Român de Informaţii, SRI elogia propriul Centru de perfecţionare a cadrelor Departamentului Securităţii Statului de la Bran, UM 0703.

Iată ce a scris SRI, în revista Intelligence, în martie 2010, sub vechea conducere, despre Centrul de perfecţionare a cadrelor Departamentului Securităţii Statului de la Bran, UM 0703, care împlinise “40 de ani de la înfiinţare”, devenită ulterior Centrul de Pefecţionare Bran al SRI (dublu click Şcoala de la Bran/Revista Intelligence):

“Momentele aniversare survenite în evoluţia unei instituţii pot fi asimilate marilor bucurii sufleteşti dar în aceeaşi măsură reprezintă o recunoaştere a eforturilor şi meritelor colective. Dacă evenimentul are o semnificaţie temporală majoră, care subliniază trecerea unui număr important de ani, se poate vorbi deja despre istorie şi tradiţie. Deşi zona de intelligence se prezumă a fi caracterizată de discreţie, se cuvine ca uneori, secvenţe din evoluţia ei să fie prezentate, iar o parte din mistere să fie dezvăluite. (…)

Una dintre structurile de învăţământ care funcţionează în cadrul Serviciului Român de Informaţii este Centrul de Perfecţionare Bran, care la 1 octombrie 2009 a împlinit 40 de ani de la înfiinţare, prilej de sărbătoare, dar şi de mândrie şi onoare pentru conducerea Serviciului şi a cadrelor care îşi desfăşoară activitatea în această unitate. Evenimentul a fost marcat printr-un ceremonial militar la care au participat reprezentanţi ai unor unităţi centrale şi teritoriale, factori decizionali din structurile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri în rezervă şi retragere.

De la data înfiinţării, în clădirea unei foste cazărmi, activităţile desfăşurate în acest Centru au fost orientate în direcţia pregătirii şi perfecţionării lucrătorilor de informaţii. Nu putem vorbi de o continuitate instituţională deoarece, de la momentul înfiinţării şi până în 1990, această unitate de învăţământ a făcut parte din Consiliul Securităţii Statului, Departamentul Securităţii Statului şi, după această dată, din Serviciul Român de Informaţii, însă putem vorbi despre o continuitate a procesului de învăţământ, prin intermediul căruia s-a asigurat pregătirea de specialitate a cadrelor, conform cerinţelor instituţionale specifice fiecărei etape.

Încă de la debutul activităţii şi până în prezent, în atenţia comandanţilor acestei unităţi a stat preocuparea pentru alinierea procesului de învăţământ la cele mai înalte standarde, astfel încât după finalizarea cursurilor, cadrele participante să poată răspunde într-o manieră performantă la solicitările profesiei şi implicit la executarea misiunilor încredinţate Serviciului.

Activitatea de instruire în Centrul Bran a debutat sub auspicii de mare anvergură, primul curs organizat fiind unul pentru generali şi ofiţeri de conducere, care ocupau poziţii de înaltă comandă.

Ulterior, procesul de învăţământ a fost diversificat şi canalizat spre pregătirea pe specializările: antiterorism, tehnico-operative, funcţionale şi de suport logistic.

Principalele discipline de studiu parcurse în cadrul cursurilor au fost: pregătire de informaţii, pregătire juridică, pregătire militară şi pregătire de specialitate.”

Potrivit relatărilor făcute în presă de-a lungul anilor, chiar de către foşti absolvenţi ai aşa numitei “Şcoli de la Bran”, magistraţii care în timpul cursurilor nu foloseau numele lor real erau instruiţi să fabrice probe, să şantajeze, să încarcereze, să admită tortura şi exterminarea la ordinele Securităţii, sub diferite forme şi metode. După terminarea cursurilor, absolvenţii “Şcolii de la Bran” depuneau “jurământul” pentru păstrarea secretului profesional şi intrau în sistemul ofiţerilor acoperiţi ai Securităţii.

Deşi în ultimele două decenii serviciile de informaţii româneşti au predat dosare către CNSAS iar CNSAS a prezentat doar câteva din aceste nume, până în prezent, în ciuda solicitărilor repetate, nicio instituţie a statului român nu a prezentat lista completă a magistraţilor care au urmat şi absolvit până la căderea comunismului cursurile Şcolii de la Bran.

După Revoluţia din 1989, Şcoala de la Bran a rămas în parohia SRI şi tot potrivit unei declaraţii mai vechi a fostului purtător de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, la Şcoala de la Bran au continuat să fie „perfecţionaţi doar ofiţeri SRI”, Şcoala – “Centrul de perfecţionare” având regim de unitate militară SRI.

1 COMENTARIU

  1. SRI susţine oficial că nu mai are documente de la Bran cu magistraţi, asta oficial, dar neoficial -poate- mai are o copie pentru presa ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.