Încarcerarea generalilor Stănculescu şi Chiţac – două personaje importante ale evenimentelor din decembrie 1989 – dincolo de spectacularul unei arestări în direct n-a însemnat mare lucru. Poate nici chiar pentru cei care şi-au pierdut atunci copii sau au rămas marcaţi definitiv, fizic sau psihic, de cele trăite atunci. Ei au aşteptat probabil să cadă şi alte capete. |n timp ce ni se bagă pe gât mitul “revoluţiei române”, artizanii din umbră ai acelor evenimente pot să respire (aproape) liniştiţi. Aşa că pot să-şi încaseze pensile în tihnă, să-şi vadă de afaceri sau să facă politică în continuare.

Pe măsură ce trece timpul, ei sunt tot mai aproape de exonerarea de orice răspundere. Iar regimul actual, direct sau indirect, îi protejează. |n spatele afacerii Stănculescu şi Chiţac se află interese mult mai mari. Iar sferturile sau jumătăţile de adevăr nu ajută prea mult. Dacă despre Chiţac, fost şef al armei chimice, fost comandant al trupelor de grăniceri, fost ministru de Interne…se vorbea în armată ca fiind generalul care “poartă o căciulă prea mare” pentru capul lui, despre Stănculescu se vorbea altfel. Abil, inteligent şi foarte alunecos, Stănculescu este clădit dintr-un alt aluat. El posedă un instinct de conservare rar întâlnit. Deci el merită o atenţie mai mare.    

Stănculescu, un carierist apropiat de cuplul Ceauşescu  

|ntr-o emisiune de săptămâna trecută de la postul Antena 3, analistul militar Radu Tudor îi prezenta pe doi militari ca având o ţinută morală ireproşabilă, fapt pentru care s-au bucurat de mult respect în armata română şi de care – spunea Tudor – se bucură şi acum în rândul tinerilor ofiţeri. Nu am calitatea de a aprecia cât de vinovaţi sau nevinovaţi sunt cei doi generali. Însă ceea ce pot să spun eu, ca om educat şi format în sistemul militar, şi care dincolo de opţiunile mele personale, în 1989 am trăit grozăvia acelor momente la cote maxime, este faptul că generalul Victor Atanasie Stănculescu era departe de a se bucura de acel respect de care vorbea Radu Tudor. Om inteligent şi ambiţios, devenit general încă din anii ’70, fost şef al înzestrării armatei române, un personaj care cunoştea foarte bine şi dedesubturile tranzacţiilor cu armament pe care le derula statul român în străinătate, Stănculescu era perceput în armată ca un militar carierist şi obedient, foarte apropiat de cuplul Ceauşescu căruia îi datora în bună parte şi ascensiunea. |n acelaşi timp foarte apropiat şi de Securitate.

“Generalul cu piciorul în ghips”

Evenimentele din decembrie ’89 au venit să completeze profilul moral al acestuia. Generalul cu “piciorul în ghips” din decembrie ’89 – cum a început să fie poreclit imediat după evenimente – a fost considerat un personaj foarte versatil. Şi asta pentru că într-un moment în care ar fi trebuit să-şi asume nişte răspunderi corespunzătoare funcţiei şi gradului pe care-l purta la acel moment, a preferat să se sustragă. După ce cursul evenimentelor a luat o direcţie clară, a revenit în prim plan. Ambiţios cum fusese întotdeauna şi susţinut de OCULTA care lucrase şi în decembrie ‘89, l-a dat la o parte pe generalul Guşă, cel care în virtutea funcţiei pe care o deţinea – cea de şef al Marelui Stat Major – ar fi fost cel mai îndreptăţit să preia comanda armatei. Devenit ministru al armatei române,  Stănculescu n-a avut nici de data aceasta curajul să-şi asume răspunderi conform funcţiei şi gradului său. “Cangrena” care începuse să se răspândească în armată la începutul anului 1990, aşa numita CADA, cea generatoare de indisciplină şi insuburdonare, a fost desfiinţată (nota bene) din ordinul lui Stănculescu. Dar a făcut acest lucru prin intermediar şi în timp ce era plecat din ţară. N-a fost un act bărbătesc şi demn de primul militar din ierarhia armatei române, cel care ar fi trebuit să ia o poziţie publică, clară şi intransigentă. Se pare că nici de mutarea generalului Guşă la comanda Armatei de la Buzău – funcţie inferioară celei pe care o ocupase până atunci – Stănculescu nu ar fi fost străin. A făcut-o probabil discret şi prin intermediari, în aceeaşi manieră atât de personală. |n timpul evenimentelor din decembrie 1989, Guşă intrase în conflict cu Iliescu, dar şi cu alţii care gravitau în jurul acestuia. Guşă avea personalitate şi spunea lucrurilor pe nume. Asta probabil că i-a adus şi moartea. KGB-ul nu uită şi nici nu iartă.       

Stănculescu cel criptic

Deşi tracasat de procese, Stănculescu a supravieţuit foarte bine tranziţiei. General cu patru stele, intrat în afaceri bancare, Stănculescu era un om de succes şi în acelaşi timp foarte influent. Aflat la o vârstă venerabilă, Stănculescu ar fi trebuit să se gândească că acest popor, prea mult şi inutil sacrificat în istoria sa de lideri incompetenţi, merită totuşi câteva adevăruri fundamentale. Un adevăr ar fi cel legat de evenimentele din decembrie 1989. Ce servicii străine au fost implicate? Ce compartimente din armată au conlucrat cu acestea? Cine au fost teroriştii? Care au fost agenţii de influenţă care au acţionat atunci şi imediat după? Care este situaţia lor actuală? Sunt aceştia implicaţi în politică şi în afaceri? Înainte de a fi arestat, Stănculescu a preferat să ne spună criptic, că regretă faptul că a cedat puterea în 1989. Mai mult decât atât, ne-a mai amintit şi de vreo 9-10 casete pe care le-ar avea depozitate undeva în străinătate. Şi care, vezi Doamne, deţin adevăruri zguduitoare despre decembrie ’89, forţele şi oamenii implicaţi atunci în evenimente. Adică ce vreţi să spuneţi domnule general? Ce insinuaţi de fapt? Pe cine vreţi să atenţionaţi sau să şantajaţi? Nu cumva ceea ce spuneţi este iarăşi un reflex al instinctului de conservare pe care l-aţi avut întotdeauna? Nu ştiu cât de vinovat sau nevinovat sunteţi. Dar ceea ce ştiu este că nu v-aţi bucurat nici pe departe de respectul de care s-au bucurat generalii Milea sau Guşă. Pentru că simplul fapt că nu v-aţi asumat răspunderea. Ori asta nu se uită. Mai ales în istorie.  

Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.