Uniunea Europeană (UE) ar putea anunţa, marţi, primele măsuri concrete de protecţie a economiilor persoanelor fizice, pe fondul crizei globale, între care majorarea sumei minime garantate pentru depozitele bancare, de la 20.000 euro la 100.000 euro, potrivit unor surse. Propunerile, care includ şi o reducere a termenului de rambursare a sumei garantate, vor fi discutate, marţi, în cadrul unei şedinţe a miniştrilor de Finanţe din UE, potrivit surselor apropiate reuniunii.

 
Actuala legislaţie UE obligă statele membre la un nivel minim de garantare de 20.000 euro pentru fiecare client, însă un număr de state au adoptat deja măsuri individuale, care asigură sume mai mari. Obiectivul creşterii sumei garantate este de a calma temerile populaţiei şi a evita retragerile masive de la băncile comerciale, care ar putea duce la prăbuşirea acestora. Situaţia gravă a sectorului bancar european a fost ilustrată de intervenţia recentă a statului german pentru salvarea băncii Hypo Real Estate, dezmembrarea grupului financiar Fortis şi de dificultăţile băncii franco-belgiene Dexia.
 
Comisia Europeană doreşte o armonizare a politicilor în domeniu pentru a evita o scurgere de fonduri către statele comunitare cu un plafon de garantare mai ridicat şi pentru a elimina impresia lipsei unei poziţii la nivelul UE. Într-o declaraţie comună, publicată luni, liderii europeni au promis să facă totul ce este posibil pentru a proteja economiile persoanelor fizice şi sectorul financiar. "Toţi liderii UE declară că fiecare dintre ei va adopta toate măsurile pentru a asigura stabilitatea sistemului financiar, prin injectarea de lichidităţi de către băncile centrale, măsuri orientate către anumite bănci sau întărirea mijloacelor de protecţie a depozitelor", se arată în comunicat.
Preşedintele Eurogroup (forumul miniştrilor din zona euro) a reiterat că nicio bancă mare din Europa nu va fi abandonată dacă se va confrunta cu probleme financiare.
"Suntem de acord între noi privind asigurările că nicio instituţie financiară de sistem (cu influenţă asupra întregului sistem financiar – n.r.) nu poate da faliment", a spus Jean-Claude Juncker. Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a promis că va continua să introducă lichidităţi pe piaţa bancară "atât timp cât este necesar" pentru a susţine stabilizarea sectorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.