Statul maghiar a achiziţionat compania de industrie militară britanico-austriacă Hirtenberger Defence Systems, care dezvoltă şi produce echipamente de artilerie şi muniţie de 160 de ani încoace, a declarat Gáspár Maróth, însărcinatul guvernamental responsabil pentru coordonarea dezvoltării forţelor militare şi a industriei militare, în interviul acordat cotidianului “Magyar Nemzet” din Ungariatransmite agenția maghiară de știri MTI.

În interviul care a apărut în numărul de luni al ziarului,
Gáspár Maróth a relatat că, în baza contractului semnat la 29
octombrie, drepturile de proprietate asupra companiei sunt
exercitate de către HDT Védelmi Ipari Kft., o societate cu
răspundere limitată, care se ocupă de industrie militară şi care se
află în proprietate maghiară. Nu sunt planificate modificări în
privinţa conducerii Hirtenberger, dar în cadrul activităţilor de
cercetare şi dezvoltare vor fi implicaţi şi ingineri maghiari, a
mai spus însărcinatul guvernamental.

La solicitarea partenerului austriac, preţul de achiziţie este
confidenţial, singura informaţie pe care a oferit-o în acest sens
oficialul ungar fiind aceea că suma a fost acoperită printr-un
împrumut bancar, astfel că nu au existat costuri suplimentare
pentru buget.

Capacităţile fabricii sunt, deja, contractate pentru mulţi ani,
produsele sale au un curs pe termen lung pe pieţele internaţionale,
funcţionarea este rentabilă. “În acelaşi timp, prin această
achiziţie am dobândit nişte cunoştinţe în domeniul producţiei de
muniţie de calibru mare – care în ţara noastră a fost complet
desfiinţată – a căror dobândire prin propriile noastre forţe ar fi
durat patru-cinci ani şi ar fi costat miliarde de forinţi de la
buget”, a spus Gáspár Maróth.

La întrebarea cotidianului, acesta a mai afirmat că fabrica de
arme de la Kiskunfélegyháza “este pregătită în proporţie de 80%
pentru producţia completă”. Însărcinatul guvernamental se aşteaptă
ca în următorii patru-cinci ani, pe lângă vânzările internaţionale,
statul maghiar să devină un client major al fabricii. Compania va
produce pistoale, pistoale mitralieră, puşti de asalt, arme cu
lunetă, arme de vânătoare, urmând ca în viitor gama de produse să
se mai extindă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here