Potrivit unei inițiative legislative inițiate de un grup de parlamentari PNL și PSD, banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități ar fi urmat să fie confiscați de stat, conform modificărilor pregătite la Legea privind calitatea în construcții, anunțate de Profit.ro. După ce experții au declarat pentru Profit.ro că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și ar putea favoriza dezvoltatorii străini, senatorii din comisia de specialitate au renunțat acum la o astfel de prevedere.

Fostul șef al Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș, consideră necesară o astfel de inițiativă legislativă. „Șantierul trebuie să aibă același punct final cu începerea utilizării unei construcții, iar aceasta trebuie să coincidă cu schimbarea regimului fiscal și începerea impozitarii. A da în folosință construcții nerecepționate este o practică păguboasă pentru calitate, dar născută dintr-o reacție la o birocrație ineficientă“, spune Țigănaș.

Modificarea legislativă vizează interzicerea locuirii înainte de semnarea recepției atât pentru construcțiile noi, cât și pentru cele reconstruite, consolidate, transformate, extinse sau desființate parțial. De ce este important: Autorii proiectului prevăd că locuirea unui imobil înainte de semnarea procesului verbal de recepție a lucrărilor va constitui contravenție și va fi sancționată cu confiscarea sumelor care provin din promisiuni sau contracte de vânzare-cumpărare, închiriere sau orice alt formă de a încasa un drept de folosință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.