Și vremurile disperate cer măsuri disperate. Nu știu dacă ”românul” Klaus Werner Iohannis știe această zicală germană, dar asta are mai puțină importanță. Ultimele zile au adus statului paralel două lovituri ucigătoare.
Primo. Parlamentul României a scăzut în sfârșit bugetele nesimțite ale SRI și SPP, iar asta a venit după ce ani la rând de când a venit la putere întâiul dintre ticăloși, pe numele său Traian Băsescu, bugetele serviciilor nu de informații, ci de represiune au crescut de la an la an la cifre amețitoare. Și exact așa cum victimele Holocaustului îi plăteau fără voia lor pe călăii naziști prin jaful la care erau supuși evreii înainte de a fi omorâți și noi avem ”onoarea” ca prin impozitele luate de la contribuabili să hrănim membrii serviciilor secrete românești care în majoritatea lor absolută nu se luptă pentru țara lor România căreia îi aparțin și căreia i-au jurat credință, ci se ocupă cu supravegherea și reprimarea celor ce nu respectă interesele statului paralel și a odioșilor lor stăpâni din străinătate. Cum a apărut știrea că Liviu Dragnea va cere un vot în Parlamentul României pe această temă, securiștii și slugile lor abjecte din presă au luat foc. Textul rostit de aceștia era pueril și același: vezi Doamne, într-un an atât de crucial – 2019 -, doar toți anii sunt cruciali, țărișoara noastră România va fi lipsită de apărare împotriva dușmanilor perfizi din străinătate, în special al teroriștilor. Ha, ha, care teroriști, mă, imbecililor, când ultimul act terorist islamist care a avut loc în România a fost pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.
Dar ce cultură politică să aibă generația îndobitocită de facebook și de alte rețele de socializare. Să nu ne mirăm când 63% dintre românii care au acces la internet declară într-un sondaj de opinie că facebook este principala lor sursă de informare. Deci 2/3 din români nu se informează din mass-media, să ne mai mirăm de numărul tâmpitilor din această țară?
Bun, ne așteptam ca fostul premier, brăileanul Tudose să plângă cu lacrimi de crocodil pe epoleții colegilor săi din servicii, dar iată că și onestul ziarist Radu Tudor de la Antena3 a început să le plângă de milă. Ptui Drace, dar mulți mai sunteți.
În ceea ce-i privește pe cei din opoziție, l-am văzut pe penibilul mandolinier Ludovic Orban cum se sufoca de indignare că i-a lăsat Dragnea, auzi dom`le din răzbunare, pe băieții buni din SRI și SPP fără biștari. Nu mai vorbesc de securiștii din USR și de nepoțelul preferat al generalului Virgil Ardelean – Vulpea, Dacian ”Cioleu” Cioloș pentru că asta înseamnă Cioloș în limba maghiară – înșelător – potrivit adagiului latin ”Numele este omul”, sau de fraierii din fostul PDL în frunte cu securistofilul Emil Boc.
Vreau să vorbesc însă despre ce-a spus acest Scaraotchi al politicii românești Traian Băsescu despre care se spune că nu va fi primit în iad după moartea sa pentru că șeful iadului se teme de concurență: ”Anul acesta este sensibil (…) este incorect faptul că după avizul CSAT, în Parlament cu hachițele lui Daddy au fost reduse bugetele. Klaus Iohannis ar trebui să retrimită în Parlament bugetul pe anul 2019”.
Ați văzut cum acest diavol al politicii românești se aliniază ordinului primit de la serviciile secrete românești. Traian Băsescu a dovedit încă o dată că este un nenorocit de securist.
Până și gazetarul ”anti” Ion Cristoiu îi ia în brațe pe cei de la SRI și le aplică o limba grețoasă într-o anumită parte a corpului pe care puteți să o bănuiți!
La vremuri disperate, măsuri disperate și unii oameni care credeam că mai au decență s-au detonat în direct. Foarte bine, măcar sa îi cunoaștem.
Secundo: Ministrul Tudorel Toader le-a dat o ordonanță peste bot statului paralel de le-a stat mintea în loc și băieții au început să înghită în sec. Adio amânări, adio temporizări. În 45 de zile o să avem un nou procuror general a republicii și un nou procuror șef la DNA. În plus, Secția de Investigare a Magistraților devine Direcție de același nivel cu DNA și DIICOT. De aici și isteria unor organizații fantomă ale magistraților, a securiștilor și stăpânilor lor de peste hotare. Vă doare, așa-i haimanalelor? Și e numai începutul. Singura mea problemă este că statutul paralel care este pus acum în spatele la zid să nu încerce să destabilizeze țara cu o lovitură gen ”Colectiv” ca să avem iar și câteva sute de mii de isterici în stradă să zbiere ”Corupția ucide” etc. Sigur, dar de asta ar trebui să se ocupe serviciile , dar ele nu mai sunt de mult ale țării noastre.