Omul de afaceri Sorin Shmuel Beraru a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie într-un dosar privind fraudarea societăţii CICO SA cu 3,65 milioane de dolari, în urma vânzării către SIF Muntenia a pachetului majoritar de acţiuni (70 la sută) deţinut de FPS la societate. Sorin Beraru a fost surprins când încerca să mituiască, cu 1,5 milioane de dolari un procuror care investiga afacerea CICO. Pe Noul Cod Penal, faptele de care a fost acuzat Beraru au fost prescrise. În același timp, Curtea de la Strasbourg a decis că statul român trebuie să plătească 7000 de euro daune morale și cheltuieli de judecată în favoarea lui Beraru, pentru că procesul a decurs fără respectarea principiului egalității de arme.
Compania Cico era producătorul băuturii răcoritoare cu același nume, fabricată încă dinainte de 1989, dar era atractivă și pentru portofoliul impresionant de active, precum, Halele Obor, spre exemplu.
Pachetul majoritar de acțiuni al Cico SA – 70% – era deținut de Fondul Proprietății de Stat (FPS). Cu toate că producătorul de băuturi răcoritoare era propus spre privatizare, conducerea FPS a decis, ilegal, în 1999, ca pachetul majoritar de acțiuni să fie cesionat către SIF Muntenia. Acesta a vândut, la rându-i, chiar înainte de a intra oficial în posesia acțiunilor, către Beraru și mai multe firme controlate de afacerist. Imediat, Beraru a decis ca profitul aferent anului 1998 să nu mai fie împărțit acționarilor, ci reinvestit, fiind depus, în acest sens, la Cooperativa Furnica. În contrapartidă, alte firme ale lui Sorin Beraru au obținut credite importante de la Furnica.
Alte opt persoane – din conducerea Cico SA, a FPS, a SIF Muntenia și a Cooperativei Furnica – au fost trimise în judecată alături de Beraru. La scurt timp, Sorin Shmuel Beraru s-a „evaporat”, mai ales că el a mai fost condamnat la executarea a șapte ani de închisoare, într-un alt dosar.
Beraru reclamă limitarea accesului la dosar
Pe 12 noiembrie 2004, Sorin Beraru a reclamat la CEDO, faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil. El s-a plâns de faptul că probele luate de către instanțele judecătorești naționale au fost contradictoriii și că s-au obținut cu încălcarea normelor interne existente. De asemenea, el a reclamat faptul că instanțele judecătorești naționale nu au respectat obligația de a a pune la dispoziție toate dovezile și nu s-au asigurat că avocații părților au avut acces adecvat la dosar, în scopul de a-și pregăti apărarea.
În plângerea formulată la CEDO, Beraru a pretins că dreptul său de a fi judecat de către o tribunal independent și imparțial a fost încălcat deoarece la cinci luni după începerea procedurii completul de judecată, care inițial avea un singur judecător, a fost suplimentat cu un al doilea judecător. Până în acel moment mai mulți martori fuseseră audiați în instanță, așa încât el a semnat hotărârea finală fără să asculte personal martorii.
De asemenea, Beraru a susținut că nu doar examinarea martorilor și a inculpații avut loc în absența celui de-al doilea judecător, ci că același lucru s-a întâmplat și cu redarea în ședință publică a convorbirilor telefonice înregistrate, pilonul central al probelor pe care s-a bazat condamnare sa. El a adăugat că declarațiile menționate anterior apariției celui de al doilea judecător în complet au reprezentat dovezi importante că autenticitatea înregistrării nu a putut fi stabilită. El a subliniat că apărarea a solicitat dovezi suplimentare după numirea celui de al doilea judecător, cererea fiind respinsă fără vreo explicație rezonabilă de către instanța de judecată .
În ceea ce privește accesul avocaților săi la dosar, Beraru a arătat că instanțele judecătorești naționale nu au respectat obligația de a comunica toate dovezile și nu s-au asigurat că avocații săi au avut acces adecvat la dosar în scopul de a-și pregăti apărarea. De asemenea, el a subliniat că , în scopul pregătirii apărării a fost vital pentru avocații săi să se acorde, pe deplin, acces efectiv la toate documentele din dosarul cauzei, în special la transcrieri ale convorbirilor telefonice înregistrate .
Expertiza INEC
De asemenea, Beraru a susținut că condamnarea sa a fost bazată în principal pe convorbirile telefonice înregistrate, care, după cum a stabilit expertul Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC), nu au fost autentice. De asemenea, el a susținut că încercările sale de a contesta autenticitatea înregistrărilor și reproducerile inexacte în stenogramele nu au fost luate în considerare de către
instanța de judecată. Reclamantul s-a plâns că condamnarea sa, în mare măsură, s-a bazat pe transcrieri de casete audio, care nu ar fi trebuit sa fi fost folosite ca probe în dosar .
Balanța justiției nu a fost în echilibru
Curtea a considerat că, în cazul Beraru, nu a fost respectat art. 6 alin, 3 al Convenției care reglementează că orice persoană acuzată de o infracțiune penală trebuie să aibă timp suficient
și facilități pentru pregătirea apărării sale. Mai mult, orice persoană acuzată de o infracțiune trebuia să aibă posibilitatea de a fi informată, în scopul pregătirii apărării sale, de rezultatul investigațiilor efectuate de-a lungul procedurii.
Curtea reiterează că accesul nerestricționat la dosarul cauzei și utilizarea fără restricții de orice note, inclusiv, dacă era necesar, de a obține copii ale documentelor relevante, sunt importante garanții ale unui proces echitabil. Înregistrând eșecul justiției române de a permite un astfel de acces Curtea a decis că principiul egalității de arme a fost încălcate.
”În prezenta cauză, Curtea notează că avocații reclamantului au fost în imposibilitatea de a avea acces direct la dosarul cauzei până la un stadiu avansat, nu au avut de la început o copie a actului de inculpare… Mai mult decât atât, nu au putut obține nici o copie a transcrierile cu înregistrările convorbirilor telefonice folosite ca probe în dosar. În acest sens, avocații reclamantului au depus numeroase cereri la instanțele judecătorești naționale. De asemenea, Curtea observă că lipsa de acces la dosar, care a provocat dificultăți în pregătirea apărării, a fost exact motivul avansat de avocații reclamantului pentru care doresc să-și retragă reprezentarea.”, se arată în motivarea Hotărârii.
Pentru acestea, Curtea de la Strasbourg a decis că România trebuie să plătească 4000 de euro daune morale și 3000 de euro cheltuieli de judecată.
