Statul român ar trebui să aloce fonduri pentru „salvarea” Blue Air, dar și să devină acționar la această companie, a afirmat ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, a declanșat recent procedura de concordat preventiv, un mecanism de evitare a insolvenței, care permite unei companii să propună creditorilor săi un plan de redresare și plată a datoriilor.

CEO-ul Blue Air, Oana Petrescu, a declarat atunci pentru Profit.ro că a recurs la acest mecanism pentru a evita poprirea conturilor companiei și intrarea într-un blocaj, permițând continuarea normală a activității.

„În această perioadă, industria de transport aerian se confruntă cu mari greutăți. Cum a făcut Germania cu Lufthansa, a alocat fonduri importante și a intrat acționar acolo, la fel va trebui să facem și noi – este opinia mea, încă nu am luat o decizie – cu Blue Air”, a afirmat acum Bode, la Antena 3, potrivit Agerpres.

În plus, ministrul a dat asigurări că operatorul național aerian Tarom va fi salvat și și-a exprimat speranța că la fel se va întâmpla și cu Blue Air. Ieri, Liviu Rogojinaru, secretar de stat pentru mediul de afaceri în Ministerul Economiei, a anunțat în deschiderea Videconferinței E-commerce Profit.ro că Guvernul analizează posibilitatea de a cumpăra acțiuni la companii importante, în scopul de a evita blocaje economice generate de pandemia de Covid-19.

În acest sens, ministrul a menționat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu reprezentanții celor două companii, cu premierul Ludovic Orban și cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, pentru a discuta acordarea de ajutoare. Blue Air și Tarom au primit deja avizul pentru ajutoare de stat, în contextul coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.