În plină campanie electorală și în contextul prezenței unui candidat pro-rus pentru funcția de președinte, un eveniment desfăşurat lângă un monument din județul Vrancea a stârnit controverse.
Steagurile Rusiei și Belarusului au fost arborate pe parcursul festivităților dedicate celebrării a 294 de ani de la nașterea generalului rus Alexandr Suvorov.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai asociațiilor de prietenie între România și Federația Rusă, precum și ai Republicii Populare Democrate Coreene. Acesta a avut loc într-o atmosferă de recunoaștere a contribuțiilor istorice ale generalului Suvorov, cunoscut pentru victoriile sale decisive în luptele contra Imperiului Otoman.
Ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a susținut un discurs în care a subliniat cariera strălucită a lui Suvorov, afirmând că acesta „nu a pierdut nicio bătălie”. Lipaev a subliniat importanța bătăliilor de la Focșani și râul Râmnic, precum și a capturării cetății Ismail, care au avut un rol esențial în eliberarea Balcanilor de sub dominația otomană și în formarea viitoarei statalități românești. Evenimentul a fost marcat și de prezența unor oficialități locale și naționale, iar ambasada Rusiei a postat pe rețelele de socializare un comunicat detaliat despre sărbătorirea momentului.
Oare nu au spus si de raptul unei parti din Moldova in urma victoriilor impotriva turcilor, doi ticalosi care au impartit ce nu le apartine. Asta e doar unul din faptele nedrepte altul ar fi importirea Poloniei cu nemtii dupa alta victorie (de tip rusesc) si acum partajul intre doi slavi a cine stie carei țari.