Actriţa Stela Popescu a primit vineri seara Premiul de excelenţă la Gala Comediei Româneşti festCo 2011, desfăşurată la Sala Beligan a Teatrului de Comedie.
"Mulţumesc foarte mult pentru aplauzele dvs, mulţumesc pentru tot ceea ce însemnaţi. Vreau să vă spun că aseară, plecând de la un spectacol, un trotuar şugubăţ mi-a pus piedică şi am căzut într-un genunchi. (…) Se spune în popor că atunci când cazi ori ai să te măriţi, ceea ce nu mai este cazul, ori ai să ai o mare bucurie. Vă mulţumesc pentru seara aceasta, pentru această minunată bucurie", a spus Stela Popescu la primirea Premiului de excelenţă.
Spectacolul Teatrului de Comedie "Cântăreaţa cheală & Lecţia" de Eugen Ionescu, în regia lui Victor Ioan Frunză, a fost marele câştigător al serii, fiind recompensat cu premii la patru categorii – Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie atribuit lui Victor Ioan Frunză, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal acordat lui George Costin pentru rolul "Profesorul" şi Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal înmânat actriţei Virginia Mirea pentru rolul "Doamna Smith".
Regizorul spectacolului câştigător, Victor Ioan Frunză, nu a putut participa la Gala de premiere, deoarece era prezent la premiera unei alte piese regizată de el.
Actorului George Costin, laureat cu premiul pentru cel mai bun actor, a ridicat şi premiul pentru regie, după care a mulţumit pentru premiul său şi a promis că îi va înmâna celălalt premiu – cel pentru regie – celui care l-a câştigat.
"Vă mulţumesc frumos pentru apreciere şi pentru premiu, sunt cu atât mai onorat pentru acest premiu cu cât anul trecut un artist pe care-l apreciez foarte mult, Horaţiu Mălăele, a primit acelaşi premiu pentru acelaşi rol, nu în acelaşi spectacol, dar în aceeaşi piesă. (…) Nu am să ţin un speach pentru dânsul (n.r. – Victor Ioan Frunză), dar vă mulţumesc în numele dânsului şi îi voi transmite acest premiu. (…) Sunt convins că s-ar fi bucurat mult să fie aici, să primească premiul personal", a spus George Costin.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit lui Nicu Mihoc pentru rolul "Directorul Cristinoiu" din spectacolul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, "Opinia publică" de Aurel Baranga, în regia lui Cristian Theodor Popescu.
Actriţa Ioana Anastasia Anton a fost recompensată cu Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul "A mijlocie" din spectacolul Teatrului Odeon, "Blifat" de Gabriel Pintilei, regia Alexandru Mihail.
Juriul Festivalului de Comedie Românească festCo 2011, ediţia a VI-a, a fost compus din Ileana Lucaciu, Dan Puican, Crina Semciuc şi Vlad Cristache iar selecţioner festCo a fost Ion Parhon.
Concursul de Comedie Românească ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi-a premiat, de asemenea, câştigătorii.
Juriul format din Adrian Lustig, Virginia Dobrovici şi Cristian Juncu a acordat Premiul I comediei "De ce urâm femeile" de Bogdan Costin.
Spectacolul "Nora londoneză" de Cezar Ghioca a primit premiul al doilea în timp ce comedia "Charles Dickens nu locuieşte aici" de Laurenţiu Budău a fost distinsă cu premiul al treilea.
Gala de premiere a Comediei Româneşti 2011 s-a încheiat cu spectacolul "O scrisoare pierdută".