Steluţa Cătăniciu ar putea fi candidatul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Primăria Cluj-Napoca, susţin reprezentanţii acestei formaţiuni politice, potrivit Ziarului Făclia.

Copreşedintelui ALDE Cluj-Napoca, Leonard Horvath, a anunţat ieri că organizaţia judeţeană a partidului a intrat în etapa finală a desemnării candidaţilor la alegerile locale de anul viitor, precizînd că pînă la 1 noiembrie se va şti exact cu cine se intră în lupta politică pentru alegerile locale. ”Am organizat deja şedinţe ale ALDE în Cluj-Napoca, Turda, Cîmpia Turzii şi Dej şi urmează să organizăm astfel de şedinţe şi în celelalte localităţi urbane şi rurale din judeţul Cluj. Aşteptăm depunerea candidaturilor, apoi va urma o competiţie internă, în urma căreia vom stabili ierarhiile finale”, a spus Leonard Horvath.

El a precizat că Filiala Cluj a ALDE doreşte să îi arunce în bătălia electorală pe cei trei parlamentari liberal democraţi clujeni. ‘’Astfel, dacă intenţiile lor vor fi validate de colegii de partid, cei trei parlamentari ai acestei formaţiuni politice ar putea candida la alegerile de anul viitor. Astfel, deputatul Mircea Irimie, care este preşedintele ALDE Cluj şi vicepreşedinte la nivel naţional, ar putea candida pentru Primăria Turda. Deputatul Ioan Moldovan ar urma să candideze la Primăria Cîmpia Turzii, iar deputatul Steluţa Cătăniciu este prima opţiune a ALDE pentru Primăria Cluj-Napoca, dacă va dori să candideze’’, a spus Horvath.

Acesta a mai adăugat că în judeţul Cluj, ALDE nu va face alianţă electorală cu vreo formaţiune politică, subliniind că reprezentanţii acestei formaţiuni politice sînt creditaţi cu şanse maxime să cîştige o serie de bătălii politice, cum ar fi cea pentru Primăria Turda, în mediul urban, sau pentru Primăria Mociu, în mediul rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.