În cursul zile de azi, un grup de protestatari a blocat timp de câteva minute strada Dragalina din Cluj Napoca. Oamenii s-au adunat în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, având pancarte cu mesaje precum „Blocaţi justiţia, blocăm România”, „Liviule, dă-te la o parte” sau „Justiţia independentă”.

Protestatarii au blocat traficul rutier pe două străzi din zona Operei Maghiare din Cluj-Napoca, după ce au trecut de pe un trotuar pe celălalt, pe trecerile de pietoni, timp de 10 minute.

„Pe fondul ultimelor modificări la legile justiţiei, magistraţii au declarat grevă şi protestează faţă de distrugerea independenţei justiţiei şi faţă de presiunile politice. Voci politice deja au ieşit cu ameninţări la adresa magistraţilor, iar pentru noi este momentul să ne manifestăm solidaritatea şi să arătăm că sunt lucruri ce nu se negociază. Justiţia independentă, statul de drept, democraţia, toate astea trebuie să caracterizeze România, aşa că mesajul nostru este cât se poate de clar. Dacă ei blochează justiţia, noi blocăm România, acesta fiind un avertisment din partea societăţii civile”, a spus unul dintre protestatari.

Un protest similar a avut loc şi la Iaşi, unde mai multe persoane au traversat, timp de 10 minute, o stradă.

Protestatarii aveau banderole albe şi au trecut strada ţinând în mâini pancarte cu mesaje precum „10 minute acum pentru un viitor mai bun”, „Alături de magistraţi” sau „Vrem o justiţie independentă”.

„Astăzi (miercuri – n.r.) am dat 10 minute din viaţa noastră, dar vom oferi şi mai multe şi asa cum ei blochează justiţia, noi vom bloca România. Fără o justiţie independentă, fara magistraţi care să poată lua decizii independent de politică, fără oameni independenţi in justiţie, viaţa noastră se opreşte complet. Vrem să atragem atenţia că acesta este primul moment dintr-o serie de multe alte proteste”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Daniela Mitrofan, organizatorul protestului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.