Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă deschiderea sezonului estival la ştrandul Sun, administrat de Regia Autonomă a Domeniului Public. Sâmbătă, 23 mai, doritorii vor avea intrarea liberă. Ştrandul va funcţiona zilnic, între orele 9 şi 19. În ceea ce priveşte tarifele, acestea vor fi de 5 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi. În plus, RADP pune la dispoziţia celor interesaţi şezlonguri la 5 lei/zi, mese de ping-pong la 10 lei/oră, teren de fotbal la 110 lei/oră şi teren de tenis de câmp la 20 de lei/oră. Ştrandul Sun a fost preluat de municipalitate în 2008 şi predat RADP pentru administrare. Ştrandul are toate avizele şi acordurile necesare.
Simona Curcian