
Serviciul de Telecomunicații Speciale transmite că toate sistemele informatice folosite în alegerile din 18 mai sunt conforme din punct de vedere legal și tehnic. Precizările vin după acuzațiile lansate public de George Simion privind posibile nereguli în procesul electoral.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis vineri, 17 mai, un comunicat oficial în care asigură că sistemele informatice folosite în procesul electoral de duminică, 18 mai 2025, îndeplinesc toate condițiile legislative, tehnice și operaționale, conform cerințelor formulate de Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central și Institutul Național de Statistică.
Declarația survine în contextul în care candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, a sugerat că sistemele ar putea fi manipulate pentru a afecta corectitudinea alegerilor.
„Sistemele și aplicațiile informatice destinate verificării dreptului de vot (ADV), monitorizării prezenței la urne (SIMPV) și centralizării datelor din procesele-verbale (SICPV) au fost certificate de Autoritatea Electorală Permanentă și îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege”, transmite STS.
STS subliniază că sistemele sunt funcționale, testate și supravegheate de echipe specializate, fiind luate măsuri proactive de prevenire a oricărui risc cibernetic. Pentru a garanta trasabilitatea și integritatea datelor, informațiile anonimizate sunt ancorate într-o rețea națională de blockchain, administrată de nouă instituții românești (altele decât STS) și interconectată cu infrastructura europeană EBSI, care cuprinde 40 de noduri din mai multe state membre.
Totodată, STS a anunțat că instituția a fost vizitată de mai multe organizații interne și internaționale care au analizat procesele tehnice din spatele alegerilor.
Citește și:
ce demontează ..aloo de ce nu se desființează acest STS???????ca parca ultimii șefi erau de la SIBIU!!!DE CE NU TRECE LA INTERNE SAU SRI??????
Cine-i crede pe abonații la ” măriri salariale” taman înaintea alegerilor cu 25% de KWJ tătucul PDNL+ marionetele lipite de ciolan …