Virgil este gherlean, însă studiază la o facultate a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Spre ghinionul său, acesta, aflat week-end-ul trecut după o petrecere, pe stradă, în apropierea unui local din Gherla, a strânit atenţia unui culturist, „şmecher” şi mic interlop gherlean. Acesta, nici mai mult, nici mai puţin a intervenit în cearta amicală pe care tânărul o avea cu cei din grupul său şi i-a aplicat o corecţie exemplară, rupându-i o mână şi umplându-l de vânătăi. Însă, pentru că interlopul a recurs la un întreg lanţ de intimidări la adresa victimei, aceasta n-a mai avut curajul să întocmească o plângere penală împotriva lui.
Virgil se afla, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a săptămânii trecute, pe o stradă din zona centrală a oraşului, după ce-au sărbătorit cu toţii ziua de naştere a unui coleg. Era însoţit de iubita lui şi de alţi prieteni. Băuseră cu toţii un pahar în plus şi la un moment dat au început să se contrazică, prieteneşte, însă cu glas ridicat. Acest lucru i-a atras atenţia unui culturist local şi mic interlop, care a intrat rapid în grupul lui, pus să facă ordine, deşi nimeni nu i-o ceruse. Povesteşte tânărul, cu mâna în ghips, în sediul I.M.L. Cluj: „Acest individ care se numeşte pare-mi-se Vasile s-a băgat pur şi simplu în seamă şi m-a prins de gât, iar după ce am ripostat şi ne-am împărţit nişte pumni, m-a aruncat direct într-o tufă cu spini. În cădere, mi-am rupt mâna. Individul părea băut şi chiar după ce-am căzut acesta a continuat să mă lovească, tare, cu pumnii în faţă. Apoi, m-a urmărit când am vrut să mă îndrept spre casă şi ne-am îmbrâncit din nou, de faţă cu mai mulţi martori”. Remarcă apoi că, surprinzător, insul – un tip versat – l-a sunat şi i-a cerut, cu neobrăzare, suma de 2.000 de euro drept despăgubire pentru, aşa-zisul ochi învineţit cu care s-a ales în confruntarea cu Virgil. “Sincer să fiu, n-am dorit să vin la I.M.L., însă tipul ăsta m-a forţat să fac acest lucru, fiindcă trebuie să mă apăr şi eu cumva. Ar fi culmea: bătut, cu mâna ruptă, falca înţepenită, urechea învineţită – şi cu banii luaţi” , remarcă tânărul. Intră apoi în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se întoarce cu un certificat medico-legal în care i s-au recomandat între 25 şi 30 de zile de îngrijiri. ”Nu vreau nimic de la el, vreau doar să mă lase în pace – să-mi continui sănătos studiile universitare, deşi acum toate mă dor. Plus că trebuie să stau cu mâna în ghips, pentru o perioadă de mai bine de o lună”. Se retrage apoi, nu înainte de a-mi lăsa numărul amicei sale pentru ca respectiva să-i confirme nevinovăţia sa – dacă mai era cumva nevoie de aşa ceva. Joi, 14 octombrie, am sunat-o pe aceasta pentru a ne descrie împrejurările în care prietenul ei a încasat bătaia, dar tânăra ne-a tăiat elanul: “Din câte am înţeles, acesta a renunţat să mai facă plângere penală la poliţie împotriva insului din Gherla, fiindcă se pare că au ajuns până la urmă la o înţelegere”.
“La nivelul Poliţiei municipiului Gherla nu a fost identificată sesizare/plângere privind aspectele menţionate”, a declarat, la rândul său referitor la acest caz, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.M.L. Cluj.