Am ajuns în punctul în care intrăm în spital acuzând o simplă durere sau vrând să tratăm o boală și nu știm dacă nu cumva ieșim cu alta. Studenții care se pregătesc cu pasiune și dedicare să devină adevărați profesioniști în domeniu, fug mâncând pământul atunci când văd că în practica din spitale, trebuie să vină cu măștile și mănușile de acasă. Printre atâtea cazuri tragice de infecții intraspitalicești care au pus la pământ sănătatea unor pacienți, aflăm cum studenții veniți în practică iau contact cu pacienți la câteva minute după ce și-au scos mănușile din buzunar. Aceștia mărturisesc cu o dezamăgire enormă în glas cum li se spune că nu sunt suficiente mănuși, așa că să nu le mai schimbe, ba chiar să vină cu ele de acasă. 

Studenții de azi sunt medicii care vor părăsi țara mâine

Chiar în urmă cu o săptămână a avut loc inaugurarea unui spital din Cluj-Napoca, la care a participat și prof. dr. Ștefan Florian care a afirmat că pregătește anual 35 de specialiști în neurochirurgie dintre care 30 ajung să plece din țară. A mai explicat în declarația dumnealui cum este convins că aceștia ar veni înapoi și ar presta servicii medicale de top dacă ar avea condițiile necesare. 

Pornind de la această statistică care indică clar că țării noastre îi rămân 5 neurochirurgi din 35, putem vedea clar gaura neagră din sistemul românesc care absoarbe zi de zi încrederea pe care un cetățean o are să fie tratat aici, la el acasă. Mai mult decât atât, chiar și medicii care ar putea oferi servicii medicale la un standard foarte ridicat aleg să își practice meseria în spitalele private, iar cele de stat rămân lipsite de resurse: atât materiale, cât și umane.

Vrei să faci practică la spital? Scoate-ți mănușile din buzunar

La Spitalul Județean din Cluj-Napoca studenții care merg în practică vin cu măștile și mănușile de acasă, fiindcă li se spune că nu există stoc și pentru ei. Nu este vorba despre un caz izolat, căci ne-au declarat trei persoane diferite din ani diferiți de studiu că situația este exact la fel. Indiferent că vorbim despre practica pentru asistență generală sau practica de la medicină generală un lucru rămâne neschimbat: studenții care vin să învețe cum să salveze vieți se confruntă cu prima anomalie din sistem – devin posibile cauze ale îmbolnăvirii pacienților. 

Infecțiile nosocomiale sunt motivul pentru care mulți oameni intră în spital, dar nu mai ies. Acest lucru se întâmplă chiar acum și este o realitate cât se poate de dură. Chiar în acest moment o mamă se luptă cu sistemul după ce a intrat în spital sănătoasă, pregătită să nască. Pe secția Ginecologie 1 a Spitalului Județean Cluj aceasta a intrat în contact cu bacteria E-coli, pe care a transmis-o ulterior și bebelușului pe care urma să îl nască. Din păcate, acesta s-a născut mort, cu toate că înainte să intre în spital, mama își făcuse toate analizele și totul era în grafic. Nu își asumă nimeni tragedia care i s-a întâmplat și mai mult decât atât, nu pare să se arate nicio schimbare la orizont în sistemul medical. 

Suflete se sting din cauza infecțiilor intraspitalicești și nu se arată nicio schimbare

Nu este un caz izolat nici cazul bebelușului pe care o mamă l-a adus pe lume, dar nu a ieșit în viață din spital. Pe lângă acesta, mai sunt alți trei, despre care în continuare niciun cadru medical nu își asumă nimic și nimeni nu este responsabil de ei. 

În urma acestor cazuri devenite publice, mai multe paciente internate la Ginecologie 1 au postat pe internet zeci de fotografii prin care arătau condițiile spitalicești. Erau așternuturi de pat rupte, pansamente neschimbate, mediu murdar – toate acestea făcând o mamă vulnerabilă din toate punctele de vedere. 

Trei studenți declară neregulile la care iau parte 

Legăm acest lucru de studenții care au mărturisit condițiile în care își desfășoară practica și vă relatăm câteva declarații în urma unor întrebări adresate de noi: 

Reporter: Și primeați mănuși și măști de la spital?

Student UMF: Când am făcut practică la Medicală 2 pe Clinicilor erau cam zgârciți cu mănușile și nu ne lăsau să le schimbăm, cam greu cu stocul. Mai erau și niște cabluri pentru monitoare care se conectează la senzori ca să poată măsura presiunea venoasă centrală și să îți apară valoarea pe monitor. Ele stau nefolosite și noi trebuia să măsurăm manual, iar valoarea nu e la fel de precisă cum ar fi pe monitor. 

Student UMF 2: Avem stagii în spitalele de stat și tot ce pot spun e că e trist. Nici măcar măști, mănuși nu primim, tot ne luăm de acasă. Pe medicină internă vedem și pacienți.  Majoritatea studenților ar cam pleca, locurile la rezidențiat au scăzut cu 200 anul ăsta. 

Student UMF 3: Mănuși primeam cu porția, măști nu primeam deloc. Erau zile și zile, asistentele nu prea te băgau în seamă, ne lăsau de pază pe hol, până le-am zis că totuși plătim o școală și să ne arate ceva.

Așadar, trei studenți ne mărturisesc cum vin cu mănușile și măștile de acasă pentru că spitalul nu le oferă resursele necesare pentru a-și desfășura practica. Aceștia sunt martori la un sistem care le arată cum ar fi viața lor ca medici în România, când încă de pe băncile facultății devin complici fără voia lor la expunerea pacienților la infecțiile nosocomiale.

Istoria se repetă ca într-un cerc

Riscul la care sunt expuși pacienții depășește orice limite și lucrurile continuă așa de ani buni. Amintim cum, în 2020, un medic de la spitalul Grigore Alexandrescu opera fără mănuși, fără halat și cu ceasul la mână. De asemenea, amintim și de dosarul HexiPharma, unde produsele dezinfectante care ajungeau în spitale pentru a păstra curățenia și pentru a-i ține pe pacienți într-un mediu curat nu erau conforme cu standardele și de fapt erau diluate. 

Ministerul Sănătății a anunțat pe 14 octombrie: „S-a decis ca personalul din întreg spitalul să fie reinstruit cu privire la măsurile de curățenie și dezinfecție, igienă a mâinilor, utilizarea echipamentului de protecție și managementului deșeurilor”, după ce cazurile cu bebelușii care au murit în spital au luat amploare. S-a mai menționat de asemenea că au murit din pricina infecțiilor nosocomiale: „Germenii izolați din focar au fost Piocianic și Acinetobacter multirezistenți la antibiotice”. 

La mândrie excelență, la igienă corigență

Este revoltător și rupt dintr-un scenariu de groază pentru cetățeni să știe că dacă ar fi vreodată pacienți ai Spitalului Județean din Cluj, ar avea de-a face cu așternuturi rupte, cu riscul de a fi infectați de către studenți practicanți care intră în contact cu ei după ce și-au pus măștile și mănușile de acasă. 

Este o realitate mult prea tristă și rușinoasă, că există chiar și acum când aceste rânduri sunt scrise, studenți care caută să învețe carte în spital și nu sunt lăsați să-și schimbe mănușile și să respecte regulile de igienă. Este inadmisibil ca această lipsă de igienă să se întâmple în locul în care există cei mai vulnerabili oameni și să nu fie stoc suficient de mănuși și măști, ca procedurile să se desfășoare în condiții de igienă la standardele la care ar trebui să fie. 

Citește și: Chirurgul clujean care a încercat decapitarea unei rețele de trafic de organe a pierdut procesul cu Agenția Națională de Transplant

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.