Guvernele României şi Ungariei au semnat ieri, la Szeged, în cadrul celei de-a patra întâlniri comune, o declaraţie prin care recomandă autorităţilor responsabile cu echivalarea studiilor să recunoască automat perioadele de studii efectuate în statul vecin şi să asigure elevului sau studentului continuarea acestora în anul imediat următor.
Diplomele, certificatele de studii şi titlurile ştiinţifice acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi în Ungaria vor fi recunoscute reciproc ca urmare a transpunerii în legislaţia naţională, de către ambele state, a Directivei Parlamentului European privind recunoaşterea calificărilor profesionale.