Home Administrație Studiu efectuat la Cluj: jumătate dintre români nu au economii

Studiu efectuat la Cluj: jumătate dintre români nu au economii

213

S-a efectuat un studiu care demonstrează că jumătate dintre români nu au nicio economie în acest moment, ceea ce le face viața în izolare, deosebit de dificilă în cazul în care aceștia se confruntă cu șomaj tehnic sau concedieri.


Institutul Român pentru Evaluare și Strategie a făcut un sondaj în rândul românilor și i-a întrebat dacă au economii ”în momentul de față”. 49% au răspuns afirmativ, iar 51% – negativ. Chiar și dintre cei care au răspuns pozitiv, aproape jumătate, adică 41%, spun că acestea le-ar ajunge să supraviețuiască cel mult două luni. Alți mai bine de un sfert spun că banii le-ar ajunge maxim patru luni și doar 10% dintre cei care au răspuns pozitiv spun că banii le-ar ajunge mai mult de un an.

Studiul mai arată că o treime dintre români se descurcă cu un buget familial de 2.000 de lei pentru cheltuieli de strictă necesitate, iar 17% au nevoie de doar o mie de lei sau chiar mai puțin.

Să mai precizăm, studiul arată că jumătate dintre români nu au făcut niciodată cumpărături online.

Studiul a avut la bază un eșantion de peste o mie de persoane și a fost realizat în 7 și 8 aprilie prin telefon de la Cluj.

sursă: actualdecluj.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here