SUA acuză Iranul de faptul că se află la originea atacului asupra petrolierului M/T Mercer Street, la Marea Oman, soldat cu moartea a doi membri ai echipajului – un român şi un britanic.

SUA „sunt sigure că Iran a comis atacul” criminal asupra unui petrolier operat de un miliardar israelian în marea Omanului, a anunţat duminică secretarul de stat Antony Blinken, alăturându-se Israelului şi Regatului Unit, relatează AFP conform Agerpres.

„După ce am trecut în revistă informaţiile la dispoziţia noastră, suntem siguri că Iranul a comis acest atac, care s-a soldat cu două victime nevinovate, utilizând drone cu explozibili, o armă criminală din ce în ce mai utilizată în regiune”, a precizat Blinken într-un comunicat.

Washingtonul „se concertează cu guvernele din regiune şi dincolo de ea pentru o replică adecvată şi iminentă”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

„Nu există nicio justificare pentru acest atac, care urmează după o serie de atacuri şi comportamente agresive”, a subliniat secretarul de stat american.

SUA se alătură astfel Regatului Unit şi Israelului, care au atribuit deja atacul Iranului. Teheranul neagă însă orice implicare în acest atac.

Joi, petrolierul Mercer Street a fost ţinta unui atac cu dronă în marea Omanului. Atacul s-a soldat cu doi morţi, un britanic care lucra pentru societatea de securitate Ambrey şi un membru al echipajului român, potrivit armatorului Zodiac Maritime, o societate internaţională cu sediul la Londra aflată în proprietatea lui Eyal Ofer.

Sursa: flux24.ro

Citește și: Mihai Weber: ”Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu mai are de așteptat pentru a primi recunoașterea UNESCO”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.