Potrivit unei investigații de pe anchetatorii.ro, un audit realizat de Curtea de Conturi a dezvăluit că Guvernul American a neglijat să furnizeze produse și servicii în valoare de peste 213 milioane de dolari către Ministerul Apărării Naționale, cu toate că statul român a efectuat plata în avans în perioada 2013-2016. Cu toate acestea, singura acțiune întreprinsă de Curtea de Conturi împotriva conducerii MApN a constat în analizarea periodică a creanțelor, având scopul de a verifica justificarea adecvată a avansurilor plătite, fără a menționa în vreun fel recuperarea sumelor de la autoritățile americane.
Curtea de Conturi: SUA ar fi tepuit Armata Romana cu 213 milioane de dolariKlaus Iohannis și Joe Biden
„Americanii ne-au tras o țeapă de aproape 214 milioane de dolari, și, probabil, nu este singura. Surprinzător este că nici măcar Curtea de Conturi, când a descoperit manțocăria, nu a îndrăznit să ceară recuperarea pagubelor de către Ministerul Apărării Naționale, recomandând doar o analiză periodică a banilor pe care îi are de încasat. Sigur, suma aia de 214 milioane de dolari a plecat spre Guvernul American în perioada 2013-2016, așa că se poate invoca și prescripția, atâta vreme cât nimeni nu a îndrăznit să îi ceară banii sau armamentul promis.
La capitolul ”Procese de management ineficiente”, raportul de audit la MApN al Curții de Conturi semnalează că în situațiile financiare ale UM 02550 (unitatea de achiziții armament a Armatei) sunt evidențiate sume puse la dispoziția Guvernului SUA în perioada 2013-2016, respectiv creanțe pentru contracte interguvernamentale de tip Letter of Offer sau Acceptance, încheiate cu Guvernul SUA (USG), achitate și nedecontate prin livrări de produse sau prestări de servicii la data de 31.12.2022 în valoare de 991.680.770 lei, echivalent a 213.973.324 USD la cursul de 4,6346 lei/USD, arată Curtea de Conturi, scrie replicaonline.ro.
Din analiza efectuată de inspectorii Curții de Conturi s-a constatat faptul că pentru unele avansuri plătite integral în perioada 2013- 2016, nu au fost efectuate justificări prin livrări de produse sau prestări de servicii, în condițiile în care s-au încheiat noi amendamente la acordul de bază, atât pentru suplimentarea valorică a contractului inițial, cât și pentru prelungirea perioadei de implementare. Astfel, nu există o analiză efectuată privind concordanța între evidența contabilă și evidența tehnico-operativă pentru o bună gestiune financiară a fondurilor publice prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în desfășurarea activității, contrar prevederilor legale în vigoare.
Nereguli au fost constatate la MAPN și în achiziția de materiale sanitare în perioada iunie-decembrie 2021, de aproape 13 milioane de euro, de la Agenția de Suport și Achiziții NATO (Support and Procurement Agency-NSPA).
Potrivit Curții de Conturi, nu se regăsesc în contabilitate operațiunile de lichidare a sumelor reprezentând avansuri acordate și justificate de NSPA prin livrări de materiale sanitare, recepționate la UM 02132 și nu s-au urmărit recuperarea sumelor neutilizate, potrivit bzi.ro.