Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de liberalul clujean Adrian Oros, prin intermediul unei autorități, a acordat două contracte fără licitație în valoare de peste 14,4 milioane de euro unei firme care va implementa un centru zonal pe Transilvania pentru combaterea grindinei. Unul dintre contracte a fost dat unei firme, care are exclusivitate în administrarea acestui sistem, iar relațiile de afaceri ale patronilor duc până la fostul senator Cătălin Voicu, condamnat pentru corupție și eliberat condiționat. De asemenea, din ”suveica” de societăți care se învârt în jurul acestei afaceri nu lipsesc legăturile cu firmele lui Sebastian Ghiță.
În România există un sistem antigrindină care, teoretic, ar trebui să stopeze precipitațiile abundente care distrug culturile agricole. Până acum, el a fost implementat în Moldova și sudul țării unde, practic, a dat rateuri de multe ori.
La sfârșitul lunii trecute, AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA SISTEMULUI NAȚIONAL ANTIGRINDINĂ ȘI DE CREȘTERE A PRECIPITAȚIILOR, care funcționează în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării rurale, condus acum de clujeanul Adrian Oros, a dat două contracte în valoare de 68.045.938 lei, fără TVA (14.477.859 euro).
Unul dintre contracte, în valoare de 29.803.500 lei, fără TVA, a fost adjudecat de ELECTROMECANICA PLOIEȘTI, care aparține de Romarm. Cu acești bani se cumpără ”rachete necesare combaterii căderilor de grindină, respectiv RAG 96 și RAG 96 S, utilizate în activitatea de intervenții active în atmosferă în cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor”, arată descrierea achiziției publice.
Al doilea contract, în valoare de 38.242.438 lei, fără TVA, a fost dat firmei SC Intervenții Active în Atmosferă SRL. Cu această sumă se va asigura ”exploatarea operațională și/sau de cercetare a Unității de Combatere a Căderilor de Grindină Mureș în vederea omologării în perioada 20.02.2020-14.04.2022”. Unitatea antigrindină din Târgu Mureș va deveni și centru zonal pe Transilvania.
Niciunul dintre contracte nu a fost supus unei licitații publice. Pentru primul dintre ele, cel referitor la rachetele antigrindină, nu s-a organizat o licitație pentru că Romarm, prin Electromecanica Ploiești, este singura entitate din România care poate vinde acest tip de rachete omologate.
Pentru al doilea contract, firma Intervenții Active în Atmosferă SRL a fost singura societate care s-a putut înscrie la această achiziție pentru că este singura omologată în acest sens.
”Exploatarea operaţională se poate efectua de societăţile licenţiate pentru aceste activităţi, beneficiarii acestor servicii sunt exploataţiile agricole din zonă. SC INTERVENȚII ACTIVE în ATMOSFERĂ SRL este singurul operator licențiat pe Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureș, fiind posesor al licenţei de operare seria LO nr. 12/10.12.2019”, se arată explicația oficialilor de la Sistemul Național Antigrindină.
Suveica din sistemul antigrindină
Firma care se ocupă de sistemul antigrindină este singura societate din țară licențiată pentru această activitate, iar relațiile de afaceri ale patronilor duc până la fostul senator Cătălin Voicu, condamnat pentru corupție și eliberat condiționat.
De asemenea, din ”suveica” de societăți care se învârt în jurul acestei afaceri nu lipsesc legăturile cu firmele lui Sebastian Ghiță.
Firma Intervenții Active în Atmosferă SRL este administrată și deținută de SÎRBU EMIL și POPESCU DORU DORIAN, iar principalul obiect de activitate este ”fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru lucru”. Cei doi asociați mai dețin și societatea General Conf Grup, care are același domeniu de activitate și a câștigat în anii trecuți licitații pentru combaterea grindinei. Practic, tot sistemul antigrindină din România este conectat la cele două societăți comerciale.
Firma General Conf face parte din Grupului de Interes Economic Proiectant General al Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor G.I.E care are un cuvânt de spus în licențierea singurei firme care se ocupă de combaterea grindinei: SC Intervenții Active în Atmosferă SRL!
Unul dintre directorii firmei este Dan Axinte. El a fost șeful ISU Iași, apoi director la General Conf, de unde a demisionat pentru a fi angajat în conducerea SC Intervenții Active în Atmosferă SRL.
Practic, licențele sunt eliberate de Electromecanica Ploiești, fostul CENTRU DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI INGINERIE TEHNOLOGICĂ PENTRU TEHNICA DE RACHETE. Electromecanica Ploiești face parte din cadrul ROMARM SAS.A.ROMARM” S.A. Compania din Ploiești derulează în colaborare cu MADR (Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale), programul de realizare a Sistemului Național de Antigrindină.
Conducerea companiei Electromecanica Ploiești este asigurată printr-un consiliu de administrație din care fac parte consilierul juridic MARINESCU VICTORIA, care a lucrat pentru o bună perioadă de timp la AVAS.
Dragoş Ionuţ Bănescu, un inspector fiscal din Brașov care a ajuns să lucreze în Guvernul României, la ANI, a fost secretar de stat și în 2010 a absolvit un master la Academia Națională de Informații a SRI cu titlul Managementul Informaţilor de Securitate Naţională.
DAVID EMILIA MIRELA a fost angajată la Radiocom, o ”falangă” a SRI și a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei.
Directorul general al Electromecanica Ploiești este Vlaicu Dinu Constantinescu, care este lucrează ca inginer din anii 80 la fostul institut de proiectare a rachetelor.
Afaceri cu fostul senator Cătălin Voicu
În urmă cu câțiva ani, General Conf Grup a făcut afaceri cu firma TECH SAFETY din Târgu Jiu. Împreună, cele două societăți au garantat, printr-o serie de scrisori bancare, o unitate militară (0251 București) care aparține de Ministerul Internelor si Reformei Administrative (M.I.R.A.). Suma garantată de cele două societăți a fost de aproximativ un milion de lei.
Societatea TECH SAFETY din Târgu Jiu, alături de afaceristul Dan Radu Floarea (acționar) şi administratorul firmei, Ion Dumitru Măruţă, au fost trimişi în judecată de DNA, alături de deputatul Cătălin Voicu şi doi şefi din Electrica. Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova, a cumpărat echipamente de protecţia muncii de la firma lui Dan Radu Floarea în valoarea de aproape 15 milioane de lei, la preţuri supraevaluate, produse având un adaos comercial de 2490%. Prejudiciul stabilit de procurori a fost de peste 1.3 milioane de euro. Procurorii arată că fostul parlamentar PSD Cătălin Voicu a intervenit în favoarea afaceristului gorjean, care îi este fin, pentru încheierea contractelor, dar şi pentru efectuarea plăţilor în mod rapid. În acest dosar, senatorul Voicu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, dar, practic, el a stat în închisoare o scurtă perioadă de timp pentru că a fost eliberat condiționat.
Fostul senator Cătălin Voicu a fost la un pas să preia funcția de ministru al Internelor.
Întrebat cum explică faptul că o firmă de confecții a câștigat licitația pentru manevrarea unui sistem de rachete antigrindină, directorul General Conf Grup spune că mai are și alte obiecte de activitate.
”Noi mai avem și alte obiecte de activitate decât cel cu fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Dacă doriți detalii despre licitație, veniți la sediu să discutăm. Licitația a fost câștigată așa cum se câștigă toate licitațiile”, a declarat Doru Popescu, acționar, administrator și director la firma General Conf Grup. De asemenea, întrebat dacă a mai păstrat legătura cu fostul senator Cătălin Voicu, Popescu a spus că nu cunoaște niciun senator.
Afaceri cu suveica ex-deputatului Sebastian Ghiță
Firma AFT Design SRL, unul dintre acționarii PROIECTANT GENERAL AL SISTEMULUI NATIONAL ANTIGRINDINA SI DE CRESTERE A PRECIPITATIILOR, este administrată de POPP EMANUEL, care are și 25% din acțiuni, alături de acționarul NEDELCU ALECSANDRU CLAUDIU (50%) și MINDRU IONEL (25%). Firma este unul dintre partenerii de afaceri ai societății Teamnet Group, una dintre companiile reprezentative din ”suveica” lui Sebastian Ghiță. Cele două firme dezvoltă primul centru din România pentru cercetare în domeniul roboților autonomi.