Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Daniel Suciu a declarat, că dacă va trece cu bine de evaluarea premierului şi de remaniere, la nivelul ministerului va face un bilanţ de activitate pe ultimele şase luni.

„Pentru că vorbeaţi de evaluare, această evaluare nu o fac eu, ci o face doamna prim-ministru. Chiar şi la nivelul ministerului pe care îl conduc voi face un bilanţ al activităţii din ultimele 6 luni. În rest, evaluarea va fi făcută de doamna prim-ministru, decizia privind remanierea va fi luată de domnia sa, supusă deciziei şi votului Comitetului Executiv Naţional şi această este cea mai simplă explicaţie pe care v-o pot da”, a afirmat Daniel Suciu, miercuri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă va trece cu bine de evaluarea premierului şi dacă a îndeplinit obiectivele programului de guvernare.

Chestionat dacă poartă discuţii cu şeful Executivului în această perioadă şi cum se derulează procesul de evaluare, Suciu a răspuns: „Programul de guvernare votat în Parlament. Este un document public cu măsuri care sunt implementate, în curs de implementare sau neimplementate. Evident că am pus la dispoziţia doamnei premier absolut toate datele relevante vis a vis de îndeplinirea măsurilor din programul de guvernare”.

Şedinţa CEx al PSD va avea loc pe 15 iulie. Printre subiectele de discuţie este posibil să se numere şi remanierea guvernamentală, potrivit mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here