Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru alimente nu au reuşit să fie scăzută, în schimb jocurile de noroc sunt mai importante pentru români, aşa că deputaţii au votat neimpozitarea lor. Legea 246/2010 adoptată prin Ordonanţa de Guvern 77/2009 arată foarte clar că jocurile de noroc televizate nu trebuie să plătească nicio taxă la administraţiile locale şi îşi pot instala corturile şi tonetele pe orice loc public doar cu o notificare adusă primăriei.

 

Deputatul clujean Petru Călian (PDL) a luat apărarea în faţa Camerei Deputaţilor pentru respectarea legii, însă acum s-a răzgândit şi vrea să o schimbe. După ce a fost contactat de reporterii “Gazetei de Cluj”, Petru Călian a promis că va trasa o serie de amendamente care să clarifice impozitarea clară a jocurilor de noroc. “Gazeta de Cluj” aşteaptă schimbarea legislaţiei astfel încât să se reglementeze plata unor taxe şi necesitatea unor autorizaţii din partea reprezentanţii locali ai jocurilor de noroc.

Jocurile de noroc televizate sunt reglementate cu “dedicaţie” în România. Deputaţii au mărit tot felul de taxe şi au introdus alte biruri, în schimb jocurile televizate de noroc sunt scutite de taxe locale şi de autorizaţii. Astfel, orice joc naţional televizat de bingo are dreptul să obţină spaţii publice pe terenul administraţiei publice fără a plăti nicio taxă sau a solicita vreo autorizaţie. Ei trebuie să facă numai o notificare. Culmea este că singurul joc naţional de bingo televizat este Super Bingo Metropolis, iar un alt lucru ciudat este că deputatul PDL de Cluj, Petru Călian, a avut o implicare mai mare sau mai mică în acest proiect. Oricum, în ultimă instanţă, deputatul ne-a promis că va clarifica legea în urma telefoanelor reporterilor “Gazeta de Cluj”.

Nu am lucrat

 

“Nu am lucrat intens la acea lege. Cine v-a spus că am lucrat intens la această lege? Vă referiţi la ordonanţa 176 care este în lucru? Sunt variante şi pentru jocurile de noroc. S-a lucrat mult la ordonanţa 176 care este încă în comisie nu la legea din 2010. Chiar am văzut în „Gazeta de Bistriţa” un articol, nu am nicio legătura cu amendamentul respectiv. Aaaa, că am luat cuvântul. Asta este cu totul altceva. Am luat cuvântul în numele grupului parlamentar. Chiar nu am avut nicio contribuţie la amendamente şi am crezut că vă referiţi la ordonanţa 176. Schimbă impozitarea, dar este vorba de aparatele respective care le vedem peste tot acum. Credeţi-mă că nu am nici cea mai mică idee (n.r. dacă Superbingo Metropolis va plăti taxe locale) pentru că nu am fost preocupat, strict, de Superbingo Metropolis.
Amendamentele fac referire la ordonanţa 176 care prevede şi modificările la jocurile de noroc, dar v-am explicat cam la ce se referă, nu vizează strict jocul de bingo. Probabil vizează şi ideea respectivă. Şi dacă tot m-aţi sunat mi-aţi dat o idee. Să vedem cum se reglementează situaţia şi ce putem să facem astfel încât să fie în avantaj şi Statul.

Asta nu este legat de lege, ci este legat de hotărârea administraţiei publice locale respective. Asta trebuia să îi întrebaţi pe cei de la Primărie, nu pe mine. Plasarea pe domeniul public a unor asemenea corturi sau tonete se pot face cu aprobarea primăriilor”, a declarat Petru Călian pentru „Gazeta de Cluj”.

Chestionat în continuare de reporterii „Gazetei de Cluj”, Petru Călian a mai declarat: „Legea spune altceva. Licenţa şi autorizaţia de  organizare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul  sistemelor reţelelor de televiziune permit operatorului economic care  le-a obţinut să desfăşoare activitatea pe întregul teritoriu al  României, fără a fi necesară obţinerea de autorizaţii, aprobări, taxe  suplimentare, avize ori licenţe din partea autorităţilor locale.”

“Pe domeniul public trebuie autorizaţii de la primărie. Fiecare merge să îşi plaseze cortul unde doreşte? În ce ordonanţă scrie asta? Deci legea care stabileşte reglementarea aceasta se face printr-o ordonanţă. Dacă lucrurile stau aşa nu este în regulă. Necesită autorizaţie din partea administraţiei publice locale. Asta este reglementată de o ordonanţă de Consiliul local”, răspunde Călian.

Rep.: Dar o ordonanţă de Consiliul local bate o lege?

P.C.: În situaţia asta trebuie să verific astfel încât să se plătească taxe şi să fie nevoie de aprobarea administraţiei publice locale.“

Petru Călian a revenit cu un telefon şi ne-a declarat că a vorbit cu Radu Moisin, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca care i-a spus că Super Bingo Metropolis plăteşte lunar pentru spaţiile închiriate de pe domeniul public. Menţionăm că am încercat să îl contactăm pe viceprimarul Radu Moisin să ne ofere mai multe detalii, însă acesta nu a putut fi contactat. Din câte se poate observa, numai de la deputaţi în sus poate fi vorba de contact cu viceprimarul Clujului.  
Cum nu am putut să-l contactăm pe viceprimarul Radu Moisin pentru a-i cere punctul de vedere, l-am sunat pe celălalt viceprimar, Laszlo Attila care a fost amabil, ca întotdeauna.

“Nu vând direct cei de la Super Bingo Metropolis, ei dau în subantrepriză. Ei (n.r. Super Bingo Metropolis) au relaţii contractuale cu diverse PFA şi firme care nu au licenţă de jocuri de noroc. Aici trebuie verificat”, a declarat, pentru “Gazeta de Cluj”, Laszlo Attila.

Proiect modificat

Legea 246/2010, adoptată de Parlament în şedinţa din 16 noiembrie presupune aprobarea Ordonanţei de Guvern 77/2009. În primul rând, această lege dată în urmă cu o jumătate de an clasează jocurile de bingo organizate prin intermediul reţelelor de televiziune ca o categorie aparte a jocurilor de noroc, fiind separate de jocurile clasice de bingo. Aceasta ar fi prima modificare adusă de ordonanţa transformată în lege. De menţionat însă că, deşi este introdus ca şi categorie separată de joc de noroc, pentru jocul de bingo televizat nu este prevăzută o durată de autorizare. Dacă până şi operatorii Loteriei Române ştiu că trebuie să îşi obţină autorizaţia anual, la fel ca şi cei care au cazinouri sau săli de bingo, pentru Super Bingo Metropolis nu se prevede aşa ceva.
De remarcat faptul că nici pentru cartoanele vândute în toată ţara, singurul operator de bingo televizat nu este obligat să plătească Loteriei Naţionale. Legea prevede doar ca „Cota procentuală din valoarea nominală a cartoanelor achiziţionate de către organizatorii de jocuri de noroc bingo în sala de la Compania Naţionala "Imprimeria Naţională" – S.A. se achită în avans la Trezoreria Statului, ridicarea cartoanelor fiind permisă numai pe baza prezentării documentului de plată vizat de trezorerie”. Cea de a doua categorie de jocuri bingo nefiind menţionată la acest capitol al legii, prin urmare aceştia îşi pot tipării oriunde cartoanele şi nu mai plătesc Imprimeriei Naţionale nimic, aşa cum fac alţi operatori de jocuri de noroc.

Cum a apărat Călian legea?

Deputatul PDL Petru Călian a explicat că “a muncit”  mult la lege, deşi acum nu mai recunoaşte. Vă prezentăm în continuare interpelarea din Camera Deputaţilor.
“Doamnă preşedinte,
Stimaţi colegi,
Doar câteva cuvinte legate de această ordonanţă extrem de importantă, pe care s-a muncit enorm şi în cadrul Comisiei pentru buget-finanţe.
Vreau să fac referire la faptul că ea nu prevede doar modificarea taxelor care vizează jocurile de noroc, însă trebuie să fac o paranteză şi să vă spun faptul că România ocupă locul 2 la aceste taxe, după Germania, în funcţie de cuantumul lor, evident.
Mai mult decât atât, această iniţiativă legislativă, acest proiect de lege, de fapt, pentru că vine de la Guvern, a fost retrimis la comisie, datorită faptului că trebuiau corelate prevederile ordonanţei cu punctul de vedere al Comisiei Europene, în special în privinţa jocurilor on line.
Un lucru foarte bun este şi cel legat de faptul că ordonanţa despre care discutăm astăzi vizează şi reglementează şi activitatea Loteriei Naţionale.
Este un lucru bun, iar Grupul parlamentar al PDL va vota această ordonanţă.
Vă mulţumesc!”, se arată în stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor de pe 16 noiembrie 2010.


Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.