Supercom, compania care deține contractul de salubritate pentru întreg județul Cluj, a promis că va colecta selectiv deșeurile cu ajutorul unor mașini speciale. Cu toate acestea, situația nu este deloc conformă cu promisiunile făcute, deoarece colectarea selectivă este mult mai dificilă acum. Acest lucru se datorează faptului că noile pubele pentru deșeurile reciclabile nu permit oamenilor să colecteze separat cele 5 fracții. Un clujean a atras atenția asupra acestei probleme, deoarece clopotele galbene pentru colectarea sticlelor au dispărut.

„Supercom și autoritățile sunt puțin competente și pe un aspect mai puțin discutat: au dispărut clopotele galbene pentru colectarea sticlei. Cu familia, colectăm separat pe 5 fracții. Dar cum au dispărut clopotele pentru sticlă și cum nu toate sticlele pe care le folosim, din păcate, nu sunt returnabile, nu mai știm ce să facem cu sticla. 

În comunism, era mai bine din punctul ăsta de vedere, țin minte că risipa cu plastic era mult mai mică, spre nesemnificativă, fiind o societate în austeritate în anii 1980, nu societate de consum ca acum. Eu, de pildă, așa îmi făceam rost de bani de înghețată, returnam sticlă, deci aveam imbold chiar bun. Ar trebui pus la punct legislativ un astfel de sistem, dar la magazine, supermarketuri și mall-uri direct. 

Noi returnăm apa minerală și berea deocamdată la magazin, că la alte produse nu putem. Până să existe un astfel de sistem, la care se opun deocamdată corporațiile, măcar să avem clopotele instalate din nou. Vorbesc de lucrurile astea ca să punem criza gunoaielor din Cluj într-un context mai larg, al societății de consum, în care unii șmecheri profită, iar alți fraieri plătesc poluarea de mediu, dar și costurile sociale (vezi Pata Rât). Știți ceva în acest sens, se vor reinstala clopotele de sticlă?”, a transmis un activist civic pentru grupul Clujul Civic.

Citește și: Fosta procuroare anti-presă de la DNA Cluj a pierdut definitiv procesul pentru o pensie mai mare EXCLUSIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.