In cazul Gansca, verdictul Curtii Europene de Justitie poate veni si fara proces

In procesul controversat al omului de afaceri Gicu Gansca, decizia magistratilor europeni poate veni pe neasteptate, chiar si fara un proces propriu-zis. Sergiu Bogdan, avocatul lui Gansca, spune ca dupa ce a primit un raspuns favorabil de la Comisia europeana, se asteapta ca membrii Curtii Europene de Justitie sa emita un punct de vedere vizavi de statutul pietei bursiere Rasdaq.. Reamintim ca omul de afaceri Gicu Gansca si directorul BT Securites, Rares Nilas, sunt acuzati de procurorii DIICOT Cluj de infractiuni la Legea privind piata de capital.  

In procesul in care directorul BT Securites, Rares Nilas, si omul de afaceri Gicu Gansca, membru in CA al SC ACI Cluj, sunt trimisi in judecata de procurorii DIICOT Cluj pentru infractiuni la Legea privind Piata de capital (L 297/2004), verdictul hotarator al magistratilor Curtii Europene de Justitie poate veni chiar si doar in urma unei consultari. Potrivit lui Sergiu Bogdan, avocatul lui Gansca, deja Comisia Europeana si-a exprimat pozitia in acest caz si acum procesul asteapta verdictul Curtii europene de Justitie.
“Conform punctului de vedere oferit de Comisia europeana, piata bursiera Rasdaq nu este reglementata. Acum asteptam si decizia Curtii Europene de Justitie. In functie de decizia celor de acolo hotararea ni se va comunica fara a avea loc un proces, propriu zis, sau este la fel de posibil ca magistratii sa doreasca sa faca audieri, iar in acest caz se va stabili un termen si va avea loc un proces”, a declarat avocatul Sergiu Bogdan, aparatorul lui Gicu Gansca Agenor.
La mijlocul acestui an, magistratii Curtii de Apel Cluj au suspendat judecarea procesului pana cand Curtea Europeana de Justitie nu va transa disputa privitoare la piata bursiera Rasdaq. Pe de o parte, procurorii DIICOT Cluj spun ca cei invinuiti se fac vinovati de nerespectarea reglementarilor tranzactiilor bursiere, iar, pe de alta parte, cei invinuiti spun ca ei au respectat toate prevederile de tranzactionare bursiera, tinand cont de faptul ca Rasdaq nu este reglementata de Legea pietei de capital. Mai mult, si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), un fel de “arbitru” al bursei, si Comisia europeana au acelasi punct de vedere: Piata bursiera Rasdaq nu este supusa Legii Pietei de Capital.

Speculatii in asteptarea verdictului Curtii Europene

Legea romaneasca (Legea 297/2004 – Legea pietei de capital) care se ocupa de burse, complica simplitatea notiunii europene de piata bursiera si “naste” doua piete separate: “Pietele reglementate de instrumente financiare si Depozitarul Central” si, o a doua notiune de bursa, “Sistemele alternative de tranzactionare”. In 2006, dupa doi ani de la emiterea Legii pietei de capital, este emis un regulament de tranzactionare care intareste diferenta dintre cele doua burse. Prin Ordinul nr. 15/9.02.2006 al CNVM, publicat in M.Of. nr. 228/14.03.2006: se noteaza inca o data diferenta prin „Operatorii de piata si pietele reglementate” si „Operatorii de sistem si sistemele alternative de tranzactionare”. Conform specialistilor, aceasta diferenta s-a facut tocmai pentru a permite o “piata neagra” a actiunilor. Pe piata reglementata, cei care tranzactioneaza pot fi incriminati penal, dar pe “sistemul alternativ de tranzactionare”, nu. Din aceste motive, specialistii considera ca, magistratii Curtii Europene de Justitie nu vor putea face diferenta intre doua notiuni distincte care, conform directivelor europene care gestioneaza bursa, sunt inglobate intr-una singura. Astfel, cererea Curtii de Apel Cluj care solicita magistratilor europeni sa decida daca Piata Rasdaq este, sau nu, reglementata va fi respinsa ca inadmisibila.

CNVM-ul spune ca Rasdaq nu e reglementata

Gazeta de Cluj a prezentat si pozitia CNVM referitoare la faptul daca Rasdaq este sau nu reglementata. Purtatorul de cuvant al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Luminita Ciocan  care spune ca Rasdaq nu a fost niciodata reglementata.
“Piata Rasdaq nu a fost niciodata “in atentia” CNVM-ului. Perioada la care faceti referire, in 2008, CNVM a aprobat o serie de modificari la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). In raspunsul trimis instantei clujene am raspuns clar ca Rasdq nu este reglementata in sensul articolului 125 din Legea 297/2004 si al articolului 4, indice 14 din MISID. MISID este o norma europeana si de aici pleaca sintagma de “piata reglementata”, pentru ca trebuie sa intelegeti ca si in cadrul Rasdaq tranzactiile au loc in urma respectarii unor reguli. Instantelor clujene le-am mai trimis si lista pietelor reglementate, care este publica pe site-ul nostru in jurnalul UE nr. C348/21.12.2010”, spune Ciocan. Ea mai explica modul in care a aparut aceasta piata bursiera si modalitatea prin care Rasdaq ar putea intra sub inccidenta Legii 297/2004.

Cum l-au prins procurorii pe Gansca

Conform rechizitoriului semnat de Mircea Hrudei si Daciana Deritei, procurori DIICOT Cluj, “Gansca Gicu Agenor cunostea modalitatile de tranzactie pe Piata de capital in conditiile in care achizitionase tot prin SC BT Securites actiuni la Mecom SA Brasov (dosar 278/D/P/2010 inregistrat la DIICOT Cluj). Pe cale de consecinta, Gansca Gicu Agenor cunostea faptul ca realizarea unei tranzactii la un pret stabilit anterior printr-un antecontract este posibila doar daca se realizeaza o manipulare a pretului pe piata de capital”, se arata in rechizitoriul DIICOT Cluj. Conform aceluiasi document, “fapta invinuitului Gansca Gicu Agenor care, in baza unei rezolutii infractionale unice, in perioada noiembrie 2007- februarie 2008, a cumparat pe piata reglementata RASDAQ actiunile ACIS ale emitentului SA ACI Bistrita SA in modalitatile prezentate, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de manipulare a pietei de capital, in forma continuata", se arata in rechizitoriul inaintat de procurorii DIICOT Cluj instantei de judecata. Procurorii Hrudei si Deritei mai arata ca Gansca a incheiat, in 2007, cu directorul ACI Bistrita, Ioan Blaga, un antecontract de vanzare-cumparare, tranzactia vizand doua pachete de actiuni, formate din 343.092 de actiuni, respectiv de 3,66 milioane actiuni. Tranzactia la Bursa s-a derulat la pretul stabilit inainte, prin antecontractul de vanzare-cumparare a actiunilor. "Invinuitul Gansca Gicu Agenor a urmarit si a reusit sa influenteze in mod artificial pretul titlului ACIS cu sprijinul numitilor Rares Doralin Nilas, Ana Maria Oprean, Sergiu Dan Dascal si Horea Ionut Bobos", se arata in rechizitoriu.

Aceeasi Marie, alta palarie

Intr-un dosar similar, aceeasi procurori DIICOT Cluj i-au acuzat si pe Horea Ciorcila, director in cadrul BT, Georgios Christofourou, directorul general al Bank of Cyprus Romania si a inca sase persoane sub acuzatia de spalare de bani. Pe parcursul anchetei, unul dintre suspecti, Claudiu Silaghi, a decedat din cauza unui accident vascular, iar rudele lui spun ca acest lucru s-a intamplat din cauza presiunilor la care a fost supus de anchetatori. Cei acuzati au fost achitati de magistratii Tribunalului Bucuresti, instanta unde a avut loc acest proces.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.