Compania ungară MVM, cu capital majoritar de stat, a ajuns la un acord preliminar cu compania germană E.ON pentru a cumpăra divizia de furnizare de gaze și energie electrică din România, au declarat pentru G4Media și Economedia surse oficiale. Tranzacția, care are nevoie și de aprobarea unor instituții ale statului român, ar urma să fie anunțată în câteva luni. Romgaz și OMV Petrom au fost și ele interesate de cumpărarea diviziei de furnizare E.ON.

  • UPDATE Surse precizează pentru Economedia că grupul E.ON nu a luat încă o decizie finală de vânzare a furnizării din România. „În conformitate cu strategia sa, E.ON își revizuiește continuu portofoliul pentru a avansa în agenda sa strategică de sustenabilitate, digitalizare și creștere. În acest context, E.ON efectuează o revizuire strategică a activității sale de vânzare cu amănuntul în România, așa cum a comunicat la începutul acestui an. Această revizuire strategică nu a fost încă finalizată și nu a fost încheiat niciun acord pentru vânzare. Nu vom face alte comentarii până când revizuirea strategică nu va fi încheiată. Revizuirea strategică nu se referă la DELGAZ”, este punctul de vedere al reprezentanților companiei, neschimbat față de luna martie.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și electricitate din România, cu un portofoliu de circa 3,4 milioane clienți.

Economedia a scris în luna martie că E.ON analizează vânzarea afacerii de furnizare de gaze și energie electrică din România.

Reprezentanții E.ON nu au dorit să comenteze informația, în timp ce reprezentanții MVM nu au putut fi contactați la numerele de telefon de pe site-ul oficial.

Dacă tranzacția va fi aprobată de conducerile celor două companii, ea trebuie avizată și de Consiliul Concurenței, dar și de Comisia pentru examinarea investiților străine directe.

Compania germană declara pentru Economedia în martie că face o „revizuire strategică a afacerii”.

MVM este o companie strategică a Ungariei, controlată de guvernul Viktor Orban. Ea a cumpărat în ultimii ani mai multe companii străine prezente pe piața din Ungaria, inclusiv portofoliul local al E.ON în 2022.

Companii din grupul MVM au făcut în ultimii ani afaceri cu firma deținută de fratele lui Viktor Orban, Aron Orban, potrivit unei investigații a publicației Telex.

Ultimii ani au adus câteva exit-uri majore din piața de furnizare de energie din România: italienii de la Enel au vândut toate afacerile din România către grecii de la PPC, iar cehii de la CEZ au vândut furnizarea din România către fondul australian Macquarie, iar ulterior compania a fost achiziționată de Premier Energy .

g4media.ro

4 COMENTARII

  1. Is curios cine-i membru in „Comisia pentru examinarea investiților străine directe”. Ca ii in directa subordine a lu’ Mirciulica Cap de Lista PNL Cluj. Se stie ca ungurii platesc bine…

  2. Vai, vai ce dezastru pe capul nostru. Ca EON controlat de statul german, ENEL de cel italian sau OMV de statul austriac si as putea continua nu va deranjeaza, numai cel „controlat de statul ungar … personal de Victor Orban” va deranjeaza isterical si va baga in frica paranoica. Rusine pentru multiculturalismul trambitat si toleranta etnica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.