Primăria Cluj-Napoca anunță faptul că, începând de duminică, 20 august 2017, ca urmare a implementării benzii dedicate pentru transportul în comun pe axa Est-Vest, se desfiinţează parcările pe tronsonul cuprins între stația Someșul și Piața Unirii și în Piața Avram Iancu-latura estică.
Având în vedere proiectul de implementare a benzii dedicate pentru transportul în comun pe axa Est-Vest, Primăria Cluj-Napoca anunță faptul că, începând de duminică, 20 august 2017, se interzice parcarea (se desființează parcările) pe Bd. 21 Decembrie 1989, pe tronsonul cuprins între stația Someșul și Piața Unirii și în Piața Avram Iancu- latura estică (partea dinspre catedrală).
Banda dedicată mijloacelor de transport în comun, care va avea o lungime de 1,6 km şi pleacă de la biserica Sf. Petru (Mărăşti) și ajunge până la Primărie (centru) va fi deschisă circulaţiei începând de luni, 21 august 2017.
„Trebuie să luăm o decizie importantă. Nu putem fi prietenoși, în același timp, și cu mijloacele de transport în comun și cu bicicliștii și cu pietonii și cu traficul general. Decizia noastră este clară înspre încurajarea folosirii mijloacelor de transport în comun, a mijloacelor alternative, a bicicletelor, motocicletelor, mopedelor și mersul pe jos. În această direcție vom face o bandă dedicată mijloacelor de transport în comun de la Biserica Sf. Petru până la Primărie. În data de 21 august vom da drumul circulației pe această bandă dedicată. Cu siguranță că mijloacele de transport în comun vor ajunge mai repede decât cei care folosesc mașina personală. Este și normal și firesc. Dintr-un studiu se arată că peste 80% dintre mașini au o singură persoană înăuntru. Și atunci trebuie să prioritizăm și să alegem. Am ales dezvoltarea mijloacelor de transport în comun”, spunea în urmă cu câteva zile viceprimarul Clujului, Dan Tarcea la o emisiune radio.
Primarul Emil Boc spunea în cadrul unei dezbateri publice privind implementarea benzilor dedicate că odată cu înfiinţarea noii benzi dedicate, pe traseu, se vor desfiinţa 132 de locuri de parcare, dar se vor înfiinţa un număr de 256.
„Pe tot tronsonul de la Mărăşti şi până la Primărie dispar 132 de locuri de parcare şi se înfiinţează 256 de parcări. Adică, platforma pe care am creat-o în mod special pe strada Năvodarilor, 228 de locuri, plus cele 28 de locuri de pe strada Curie, sunt 256 de locuri de parcare create. Au fost desfiinţate pe întreg tronson 132 de locuri de parcare. Prin această încercăm să oferim oamenilor o alternativă la o problemă sensibilă, cea legată de locurile de parcare. Pe această bandă vor putea circula şi biciclete. În urma introducerii acestei benzi dedicate, se va reduce timpul de deplasare până la Primăria Cluj-Napoca. Vom continua extinderea benzilor dedicate şi pe alte tronsoane din municipiu”, spunea Boc.
Tipic Boc. Prostia noastră: nu pui niciodată un țăran în fruntea urbei, necum a țării! Ca regulă, primarul unei localități ar trebui să se fi născut în aceasta.
Stimabili domni primar si viceprimar, am o intrebare pt.dvs: Unde are loc pentru a opri un taxi pe tronsonul mentionat pentru coborarea-urcarea clientilor?.
Se cunoaste faptul ca cine comanda taxi are pretentia de a fi preluat de la adresa, fara sa dezvoltam expresia ” pretentie” aducem precizarea ca avem pe aceasta ruta Spitalul de Hematologie, Spitalul ginecologic Stanca, hotel Hampton, Restaurante si altele….