Achiziția de minim 300 de BMW, maxim 600 de la Automobile Bavaria ridică semne de întrebare și priviri critice, căci toată procedura nu are logică și nu este nimeni care să dea explicații. Mai mulți șefi de la Poliția Română au ieșit public, luni, într-o încercare de a da explicații și de a lămuri lucrurile, dar semnele de întrebare încă rămân în picioare.

Șeful statului declarase anterior că prietenia sa cu omul de afaceri Michael Schmidt ”nu a contat” în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de 600 de automobile BMW cu circa 98 milioane lei (majoritatea fonduri europene). ”Cred că este evident pentru toată lumea că eu personal nu am nicio treabă cu această achiziţie, dar dacă există suspiciuni atunci mă aştept la clarificări şi cam foarte repede”, a delcarat, luni, citat de Agerpres.

Ce a rămas nelămurit după explicațiile polițiștilor (opt șefi de poliție și de sindicate), la care au asistat și pus întrebări doar trei reporteri din presa națională (G4Media.ro, TVR și Euronews).

1. De ce are Poliția Română nevoie de 600 autotorisme BMW în valoare de 32 de mii de euro bucata? De ce n-a fost întocmit caietul de sarcini astfel încât să se poată înscrie la licitație cât mai mulți producători de automobile pentru a obține cea mai bună ofertă? De ce caietul de sarcini conține o serie de condiții care, luate împreună, elimină practic cam toată concurența și sunt dificil de explicat?

2. Explicația oficială că poliția trebuie să-și modernizeze flota cu motorizări puternice pentru a-i putea urmări pe infractorii cu mașini performante ar fi putut justifica o achiziție parțială de BMW-uri. Într-adevăr, câteva duzini de mașini puternice pe câteva segmente de autostradă câte numără România și-ar putea găsi, la limită, o justificare. Totuși, suspecții nu sunt prinși în urma unor curse ca în filme, ci prin mobilizarea altor unități de poliție, filtre, etc. De ce nu s-a limitat Poliția la achiziția câtorva zeci de BMW-uri pentru acele segmente de drum unde ar fi nevoie de motoare performante și a preferat să cumpere 600 de bucăți?

3. Ce vor face sute de polițiști din țară cu mașini puternice pe drumuri proaste, pe care nu se poate rula cu viteze mari? Care sunt costurile de întreținere și revizie la BMW comparativ cu alți producători autohtoni sau străini? Merită investiți atât de mulți bani publici într-o mașină de poliție, atât în momentul achiziției, care generează ulterior costuri ridicate de întreținere?

4. La simpla consultare a unei oferte Dacia, oricine constată că modelul Duster, cel mai scump din gamă, se vinde la jumătate de preț față de BMW, fără a lua în calcul un eventual discount aplicat unei achizițiii de 600 de mașini. De ce Poliția Română nu a cumpărat mașini mai ieftine în timp ce românii sunt îndemnați să strângă cureaua în vremuri de criză economică, marcată de inflație, scumpiri la carburant și energie?

5. Cine și pe baza căror studii a decis că Poliția Română are nevoie de o mașină care îndeplinește următoarele caracterisistici tehnice minime: Cilindree: minim 1.900 cm3; Cutia de viteze: automată; Trepte de viteză: minim 8+1; Putere maximă: minim 130 kW(184 de CP); Cuplu: minim 290 Nm? Ce documente justificative stau la baza întocmirii caietului de sarcini?

6. Conform Poliției, la prima licitație organizată în noiembrie 2021 nu s-a înscris nimeni, deși poliția susține că nu doar BMW, ci și alte trei mărci de autoturisme ar fi îndeplinit condițiile de participare (Mercedes, Jaguar și Alfa Romeo). Explicația ar fi că prețul maxim de achiziție stabilit de Poliție, de 26.000 de euro per mașină, ar fi fost prea mic în condițiile în care industria auto anunța scumpiri pe lanțul de producție, din cauza crizei cipurilor. De ce Poliția Română nu a modificat caietul de sarcini dacă la prima licitație nu s-au înscris ofertanți pentru a face achiziția și mai competitivă în ce privește raportul calitate/ preț?

7. Cum se explică faptul că la a doua licitație organizată în iunie 2022, când prețul de achiziție a fost majorat la 32.000 de euro, s-a înscris doar BMW, deși Poliția susține că alți trei mari producători ar fi îndeplinit condițiile tehnice? Într-o piață cu vânzările în declin, un contract în valoare de aproape 100 de milioane de lei (20 de milioane de euro) ar fi trebuie să atragă instant marii producători gen Mercedes, Jaguar sau Alfa Romeo. De regulă, potențialii competitori refuză să mai participe la o licitație atunci când au motive să creadă că este făcută ”cu dedicație”. Altfel, bătălia pentru banii publici este dură mai ales când în joc sunt sume de ordinul a zeci de milioane de euro, iar licitațiile sunt contestate și para-contestate în justiție de competitori.

8. Poliția Română precizează în comunicatul său că procedura de achiziție s-a finalizat la data de 29 iulie 2022, fiind declarată câștigătoare oferta distribuitorului S.C. Automobile Bavaria S.R.L., care a îndeplinit toate condițiile de eligibil. Este doar o coincidență că trei zile mai târziu, pe data de 31 iulie 2022, patronul companiei, Michael Schimdt, a invitat la Săptămâna Haferland, un eveniment anual dedicat tradițiilor săsești, aproape toți miniștrii PNL din guvernul României, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și ministrul de Interne, Lucian Bode? De notat că este primul an când la festivalul Haferland, ajuns la a 10-a ediție, sunt prezenți atât de mulți demnitari din guvern. Vezi mai jos imagini postate pe Facebook de Săptămâna Haferland la trei zile după câștigarea licitației de către Michael Schmidt (între ministrul Aurescu și președintele Iohannis).

Fragment relevant din discursul președintelui Iohannis ținut la evenimentul organizat de Michael Schmidt:

”Mă bucur să vă văd pe toți aici. Nu sunt gazdă, dar după atâtea participări, și la a X-a ediție, cred că pot să spun și eu „Bine ați venit la Haferland!”.

Citește și: Emil Boc a îngropat câinele de pază al democrației, iar la pomană ne dă metrou

Sursa: G4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.