Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie şi Proiectul Autostrada Transilvania au pregătit pentru 27 de adolescenţi o tabără în care aceştia să îşi dezvolte spiritul antreprenorial şi unde să înveţe cum să iniţieze şi să dezvolte o afacere de succes.

Liceenii din judeţul Cluj au primit invitaţia de a concura în echipe de câte 9 şi un coordonator pentru a obţine locuri în tabăra unde vor învăţa modalităţi de iniţiere şi gestionare a unie afaceri. Ei trebuie să trimită până luni, 8 iunie, la ora 15 un plan de afaceri de maxim 5 pagini pe adresa domnita@frccf.org.ro. Cele trei echipe câştigătoare vor fi anunţate în 10 iunie şi vor participa la tabăra organizată în perioada 23 iulie-28 iulie la Gilău. Sub îndrumarea formatorilor, cele trei grupe îşi vor dezvolta planurile de afaceri, vor pune în practică o mică afacere şi vor avea parte de excursii în zonă şi de vizitarea şantierului Autostrăzii Transilvania. 

 
Tabăra din această vară face parte din proiectul mai amplu “Vreau să fiu antreprenor!”, pe care FRCCF şi Proiectul Autostrada Transilvania l-au iniţiat în urmă cu doi ani şi de care au beneficiat până acum 43 de adolescenţi din Cluj-Napoca, Tureni şi Copăceni.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.