Una dintre cele mai surprinzătoare nominalizări pentru premiile Galei UNITER vizează chiar categoria celui mai bun spectacol de teatru produs în 2020, an în care prăpădul adus de pandemie a lovit din plin lumea artistică teatrală. Este vorba de spectacolul „Verde Tăiat”, regizat de Adina Lazăr, după un text de Alexandra Felseghi și produs de asociația Pro Teatru din Zalău.
Spectacolul își asumă din start o notă activistă, propunându-și să tragă un semnal de alarmă asupra uneia dintre cele mai grave probleme care afectează România: tăierile ilegale de pădure.
Pornind de la tragedia pădurarului Liviu Pop, din Maramureș, ucis în 2019 de către hoții de lemne, textul are la bază o documentare care vizează și alte cazuri asemănătoare, expunând un veritabil fenomen și o țesătură ușor de intuit, dar greu de dislocat, în care se întrepătrund interese de business, corupție și un dispreț profund față de oameni și mediu.
„Verde Tăiat”, un spectacol produs la Zalău
Nu se poate spune că această dimensiune militantă și ancorarea într-o poveste reală actuală fac această nominalizare remarcabilă, în condițiile în care în 2015 premiul pentru cel mai bun spectacol al anului precedent era acordat lui „De Vânzare/For Sale”, scris și regizat de Gianina Cărbunariu, care trăgea un semnal asupra fenomenului acaparării terenurilor agricole, a modului în care se desfășoară și a efectelor sale.
Remarcabil este că avem de-a face cu un spectacol independent, produs într-unul din cele două județe ale Transilvaniei lipsite de teatru, Sălaj și Bistrița-Năsăud. Mai mult, este prima producție a asociației Pro Teatru, care de câțiva ani animă scena locală de teatru, prin invitarea periodică a unor spectacole și prin organizarea Festivalului de Teatru Virgil Flonda. „Verde Tăiat” este al treilea spectacol produs la Zalău în 2019 și 2020, după „Sunt una dintre fortunate” (regia Lorand Maxim, text Alexandra Voivozeanu, produs de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău) și „Fabrici și Uzine” (regia Adina Lazăr, text Alexandra Felseghi, produs de asociația Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale). Trei caracteristici principale pe care aceste spectacole le au în comun: preocuparea pentru documentarea istoriei recente sau a unor subiecte actuale; obținerea finanțării prin proiecte depuse la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și instituțiile locale; dorința de a face teatru în afara marilor centre urbane și de a avea acces la teatru și în Zalău, un oraș reprezentativ pentru ceea ce înseamnă ofertă culturală limitată și subfinanțarea culturii. Fiind, de aproape trei ani, locuitor al Zalăului și parțial implicat în efortul de creare a unei producții teatrale locale, cunosc destul de bine dificultățile muncilor teatrale și viața culturală locală.
Prin urmare, am vorbit despre cum s-a născut acest spectacol cu trei oameni din echipa de producție a lui „Verde Tăiat”. Adina Lazăr, regizoare: „Primăria Zalău sau Consiliul Județean ne-au amăgit cu termene și promisiuni” – Adina, cum e să faci un spectacol de teatru într-un oraș fără teatru? Cum ați lucrat, în contextul pandemiei? – Până ieri și eu credeam că, împreună cu Alexandra, avem o brumă de experiență și notorietate în teatru. Mi-am dat seama însă că oricât ne-am zbătut și am lucrat pe scena independentă, când se întâmplă o anomalie în Matrix, cum e cea cu nominalizarea spectacolului „Verde tăiat” la UNITER, mulți dintre colegii noștri se întreabă „cine sunt astea mai exact?”. De câțiva ani am ales să facem spectacole doar pornind de la evenimente sau povești care înseamnă ceva pentru noi; să nu facem niciun fel de compromis de la viziunea noastră asupra mesajului pe care vrem să-l transmitem și a felului în care vrem să lucrăm și cu cine vrem să lucrăm.
Lucrul acesta a fost eliberator, dar totodată cred că asta ne-a scos de pe radarul teatrelor de stat. Am lucrat exclusiv pe proiecte AFCN, așa că am avut libertate de a lucra la Zalău în 2019 la spectacolul „Fabrici și Uzine” și în 2020 la „Verde Tăiat”. Să lămuresc ce înseamna „a lucra la Zalău”, în contextul realizării unui spectacol de teatru. În primul rând înseamnă să mobilizezi comunitatea în jurul unei idei și să vezi concret cine și cu ce te poate ajuta. Înainte de actori, apar în scenă prietenul cu dubă și atelier de sudură, profesoara din liceu care îți dă cheia unui spațiu în care poți repeta, prietena cu camera video, prietenele cu restaurant care mai dau câte o masă și mulți alți binevoitori entuziaști pe persoană fizică, motivați tocmai de gândul că orașul nu are teatru și ce frumos ar fi să aibă.
Colaborarea cu instituțiile merge mai greu la Zalău.
Așa s-a ajuns în situația în care, pe lângă Centrul de Cultură și Artă, Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a devenit instituția cea mai implicată în susținerea și promovarea evenimentelor teatrale din oraș. Cei care ar avea puterea reală și căderea să susțină astfel de evenimente, Primăria Zalău sau Consiliul Județean, ne-au amăgit cu termene și promisiuni. Am smuls cu greu câteva zile de repetiții, împărțite cu Sărbătoarea Recoltei, într-una dintre – nu puținele – săli de spectacol pe care le are orașul. Tocmai din cauza acestei lipse de susținere s-a produs și situația hilară ca Zalăul să aibă o nominalizare la UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru, dar nu are teatru. Adina Lazăr: A avut în schimb grădina de la Pro Teatru și sala Hubei Tinerești, unde ne-am retras pe vreme de pandemie și am lucrat la „Verde Tăiat”. Procesul de construcție al spectacolului nu a fost lipsit de anxietățile care traversau întreaga societate la momentul respectiv.
Cei care locuiam pe perioada repetițiilor la părinți trăiam cu teama ca am putea să îi îmbolnăvim, eram suspicioși unii cu ceilalți și tensiunile dintre noi erau mai mari decât la alte proiecte la care am lucrat. Am avut însă noroc și am prins o perioadă de relaxare a măsurilor restrictive, astfel am reușit să dăm și premiera. Sentimentul care mi-a rămas după această experiență e că am reușit să facem un lucru fain, în ciuda și nu datorită atitudinii aleșilor din Zalău. Pe cât mă bucură rezultatul, pe atât mă mâhnește procesul. Sper că după întorsătura neașteptată pe care au luat-o lucrurile în aceste zile să găsim la ei mai multă înțelegere și susținere. Alexandra Felseghi, dramaturg: „Orice ficțiune 100% nu ar fi putut concura cu ceea ce vedem în știri și reportaje” – Spectacolul abordează o temă sensibilă a societății românești – tăierile ilegale de pădure – și pornește de la cazul unui lucrător silvic ucis în timp ce încerca să-și facă munca de protejare a pădurii.
Cum a decurs documentarea și transpunerea într-un text dramatic a acestei drame?
Documentarea a ocupat o bună parte din procesul de elaborare a textului. Situațiile și personajele sunt inspirate din cazuri reale, tocmai pentru că orice ficțiune 100% nu ar fi putut concura cu ceea ce vedem atât de frecvent în știri și reportaje. Chiar dacă nu l-am gândit ca pe un scenariu de spectacol documentar și, din punct de vedere dramaturgic, mi-am permis să fantazez foarte mult asupra subiectului, am ținut să nu ieșim din zona verosimilului, pentru că aici am considerat că se află forța textului. Alături de cazul mult mediatizat al lucrătorului silvic din zona Maramureșului, în urma research-ului am descoperit incidente similare întinse pe tot teritoriul țării, acte de violență aplicate atât angajaților, cât și celor apropiați lor (familie, prieteni), abuzuri în serviciu, documentație falsă – lucruri rămase neamendate de nimeni, trecute cu vederea, mușamalizate, pierdute în tot felul de birocrații etc. Și, pentru asta, mi s-a părut important să spun povestea din perspectiva „victimelor colaterale”, cei care sunt obligați să accepte situația, fără să li se explice și „de ce”-ul. Și asta pentru că „de ce”-ul nu poate fi rezumat decât într-un mare dezinteres față de oameni și mediul în care trăiesc.
Darius Prodan, actor și președinte al asociației Pro Teatru: „Nominalizați la UNITER, dar aproape inexistenți pentru autoritățile locale și județene” – Cum crezi că va influența această nominalizare situația teatrului zălăuan și care ți-ai dori să fie urmările în plan local, atât pentru asociația pe care o coordonezi, cât și pentru comunitatea în care activezi? – În mod normal, ar trebui să aibă o influență serioasă asupra decidenților care pot influența cursul proiectelor Asociației Pro Teatru. Cel puțin într-o țară normală. Ce situație absurdă: nominalizați la UNITER, dar aproape inexistenți în perspectiva autorităților locale și județene. Sincer, probabil nici nu realizează momentul istoric care se petrece, aceea în care pe lista nominalizărilor la UNITER apare un oraș fără teatru. Nu acuz pe nimeni de rea intenție, cel mai probabil aici s-au pierdut reflexele susținerii unor proiecte culturale private.
Darius Prodan: Invit decidenții să reconsidere măsura în care susțin sectorul cultural independent, deoarece e trist că până acum am petrecut mai mult timp în săli de așteptare și anticamere, decât în sala de teatru. Personal, această nominalizare îmi dă speranță că independentul din România începe să fie recunoscut și că nu e neapărat nevoie de un teatru de stat în Zalău. Poate reușim ca în acest oraș să construim pe un alt model cultural, centrat pe teatre și inițiative independente. Ne vom lupta în continuare pentru a le asigura oamenilor din Zalău și Sălaj acces la cultură prin teatru.
Din echipa spectacolului mai fac parte: Andreea Tecla, Irina Sibef, Răzvan Bănuț, Florin Suciu, Emanuel Cifor, Adrian Piciorea, Dan Perjovschi, Laura Chirila și Andrei Herţa.
Citeşte întreaga ştire: Tăierile ilegale de pădure, expuse într-un spectacol nominalizat la Premiile UNITER și creat într-un județ fără niciun teatru
