Un tânăr venit la Cluj pentru UNTOLD a fost tâlhărit, marți dimineață, de trei persoane, în Parcul Cetăția, din Cluj-Napoca.
Conform acestuia, trei tineri l-ar fi amenințat cu un cuțit, sustrăgându-i telefonul mobil și bani, anunță IPJ Cluj.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secțiile 1, 5 și Biroul Investigații Criminale – s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea investigațiilor.
La circa 50 de minute de la sesizare, polițiștii au identificat trei tineri bănuiți de comiterea faptei, tineri cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, care locuiesc în Cluj-Napoca.
Aceștia au fost conduși la unitatea de poliție pentru continuarea cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii Broului Investigații Criminale, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de circa 90%.
Cei în cauză urmează a fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Tânărul a venit la Cluj pentru UNTOLD, însă acesta avea cazare abia de miercuri, motiv pentru care și-a petrecut noaptea cu sacul de dormit în zona Parcului Cetățuia.
SURSA: stiridecluj.ro