Scene de groază în dimineaţa zilei de marţi, 3 aprilie, în comuna clujeană Floreşti: un tânăr interlop, proaspăt ieşit din penitenciar, şi-a stâlcit în bătaie fosta iubită, de supărare că femeia l-a părăsit pentru un alt bărbat în perioada în care el se afla prin puşcării! După ce a comis fapta, acesta a reuşit să fugă deocamdată de poliţie, însă de atunci îi trimite permanent mesaje tinerei în care o ameninţă că o va omorî pentru că nu i-a fost credincioasă!

Diana Chereji este o tânără atractivă, în vârstă de 28 de ani care păşeşte – însoţită de membrii familiei şi de noul iubit – în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj. Disperată, aceasta mă roagă în mod expres să-i menţionez numele întreg şi să-i fac şi o fotografie, ca să arate lumii în ce stadiu a adus-o fostul ei iubit, David Bogdan Nicolae, un bărbat în vârstă de 30 de ani care tocmai s-a eliberat din puşcărie, după un stagiu de un an şi trei luni făcut la penitenciarele Gherla, Bistriţa şi Rahova. Povesteşte Diana, printre sughiţuri de plâns: „E un personaj cunoscut al Clujului pentru faptele sale urâte – droguri, conducere fără permis, ultraj la adresa unui poliţist – şi a stat închis la trei penitenciare. În toată această perioadă eu l-am susţinut financiar, l-am vizitat regulat şi i-am spus, cu cinci luni înainte de eliberare, că am o nouă relaţie. Iniţial a zis să-i fiu alături măcar până iese, dar după ce-a ieşit, pe 6 februarie, anul acesta, n-a mai acceptat ideea despărţirii.  Am ajuns, de frica lui să-mi schimb până şi domiciliul şi locul de muncă, într-atât era de turbat”! Mărturiseşte în continuare că astă noapte se afla în faţa fostului său loc de muncă, din comuna Floreşti şi discuta, inofensiv, într-o maşină – pe la trei dimineaţa – cu un fost coleg de muncă, în timp ce se pregătea să pornească spre casă. Adaugă tânăra: „Deodată a apărut el şi m-a ameninţat, urlând, să mă dau jos din maşină. Am coborât și am încercat să vorbesc omenește cu el, însă când am văzut că izbucneşte agresiv am încercat să mă refugiez din nou în maşină. N-am apucat fiindcă s-a repezit la mine cu pumnii şi m-a croit serios de tot, după cum vedeţi. Până la urmă s-a retras singur după ce a realizat că „spectacolul” e prea mare pe stradă şi atrage atenţia”.  Arată mai departe că a reuşit să se depărteze de locul respectiv, cu maşina colegului, şi s-au refugiat într-o benzinărie dotată cu camere de supraveghere, urmăriţi îndeaproape de fostul iubit. „El mă urmărea din maşina lui, parcată în apropiere, dar a dispărut fulgerător când a apărut echipajul de poliţie. De atunci, am înţeles că e de negăsit, deşi e căutat de poliţie – însă totuși apucă totuşi să-mi trimită mesaje prin care mă ameninţă cu moartea şi-mi scrie că nu voi scăpa de răzbunarea lui”, adaugă, înfiorată, femeia. Este poftită curând în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se întoarce la scurt timp cu un certificat în care i-au fost recomandate două săptămâni de îngrijiri medicale. „De aici mă duc direct la Postul de Poliţie Floreşti şi depun plângere penală împotriva lui fiindcă, ştiind bine de ce e în stare, mi-e teribil de teamă pentru viaţa mea”, mărturiseşte, la final, femeia şi părăseşte, însoţită de întreaga „suită”, incinta instituţiei medicale clujene.

„Există o sesizare din oficiu a poliţiştilor, legată de intracţiunea de lovire şi alte violenţe. Victima încă nu a depus încă plângere dar avem deja dosar deschis pentru aceste fapte întocmite de către poliţiştii care au intervenit la faţa locului. Agresorul fugise, a fost căutat de poliţişti prin comună dar acesta nu a fost deocamdată găsit”,  a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

 

2 COMENTARII

  1. DA CINE TE A PUS FATA DRAGA SA UMBLI CU D ASTIA…CA NU MAI AI 16 ANI…..CIOCAN AI VRUT…BAROASE PRIMESTI DRAGA….LASA MA CA NICI TU NU UMBLI LA MANASTIRE….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.