Judecătorii Curții de Apel Ploiești au majorat pedeapsa în cazul lui Robert Gabriel Berechet. Iniţial, tânărul a fost condamnat de Judecătoria Ploieşti la 9 ani şi cinci luni de închisoare, însă în urma deciziilor instanței, Robert va avea de săvârșit 12 ani, 9 luni şi 20 de zile de închisoare.

Cunoscut în presă drept „Bestia de Ploiești”, tânărul a fost condamnat definitiv după ce şi-a filmat iubita în timp ce-i spărgea pahare în cap. A mai fost găsit vinovat de lovire sau alte violenţe, viol, lipsire de libertate şi violarea vieţii private, potrivit adevarul.ro.

În 2018, o filmare în care o adolescent era filmată în timp ce partenerul său o maltrata şi îi spărgea pahare în cap a devenit virală pe internet.

Filmarea, postată pe Facebook, a ajuns la prietenii fetei care au anunţat poliţia.

Fata a fost filmată în baie, în cadă, parţial dezbrăcată, plină de răni pe faţă, pe corp şi la mâini. Pe gresia din baie se puteau vedea pete roşiatice care păreau a fi sânge.

La percheziţia informatică au fost găsite şi alte filmări şi fotografii cu fata surprinsă în poziţii compromiţătoare. Fata a fost fotografiată întinsă în pat, cu faţa tumefiată, plină de sânge şi de vânătăi. Cele mai multe răni erau în jurul ochilor. Atât fotografiile, cât şi înregistrările video, au fost postate pe Facebook în ultima zi a lunii noiembrie 2018, iar în câteva ore au devenit virale, fiind vizualizate de câteva zeci de mii de persoane, inclusiv de o prietenă apropiată a victimei, care a şi anunţat poliţia, scrie adevarul.ro.

Vezi alte detalii și video AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.