Ionuț Andrei Hedeșiu, tânărul care şi-a aruncat bunica de la etajul 10 al unui bloc din Cluj-Napoca şi şi-a agresat bunicul este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor, fiind internat la Psihiatrie pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ în momentul comiterii faptei.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Nicolae Moldovan, a declarat, luni, că tânărul fusese internat, anterior, în mai multe unităţi medicale.
”Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au reţinut că în data de 16 martie pe str. Mehedinţi din Cluj-Napoca suspectul Ionuţ Andrei H. l-a agresat fizic pe bunic, apoi a aruncat-o pe bunică de la etajul de la etajul 10 al blocului, intervenind decesul acesteia. S-a dispus începerea urmăririi penale in rem şi efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor, făptuitorul, nepotul, devenind suspect. Raportat la faptul că acesta a fost internat, anterior, în unităţi medicale, a fost internat provizoriu la Clinica de Psihiatrie, fiind în curs de avizare procedura pentru efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se constata dacă a săvârşit sau nu fapta cu discernământ”, a spus Moldovan, potrivit Mediafax.
Vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au declanşat o anchetă în cazul tânărului de 23 de ani din Cluj-Napoca, acuzat că şi-ar fi împins bunica în vârstă de 79 de ani de la etajul zece al unui bloc din cartierul Mănăştur, aceasta murind pe loc.
Surse judiciare declarau atunci că tânărul şi-ar fi agresat şi bunicul, care a fost transportat la UPU Cluj-Napoca, cu fracturi.
Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Monica Costin, a declarat, vineri, că bărbatul de 89 de ani prezintă fracturi la faţă şi o plagă parietală stângă.
Mama tânărului de 23 de ani susţinea că acesta este bolnav psihic şi suferă de schizofrenie paranoidă.