Tânărul care a omorât un bătrân din Bistrița-Bârgăului și i-a incendiat casa a primit la sfârșitul anului trecut 24 de ani de închisoare. Paul Alexandru Toderașc a făcut apel, însă Curtea de Apel Cluj aa decis ieri să îi mențină măsura preventivă.
Tânărul, din județul Bacău, a ucis un bătrân de 82 de ani și apoi i-a incendiat locuința. Paul Alexandru Toderașc a fost condamnat, de Tribunalul Bistrița-Năsăud, la 24 de ani de închisoare. Sentința nu este definitivă.
Astfel, conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la:
-20 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a,b,d Cod penal pe o durată de 8 ani, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. de art.188 al.1 rap. la art.189 al.1 lit.d Cod penal;
– 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a,b,d Cod penal pe o durată de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art.233 al.1 Cod penal rap. la art.234 al.1 lit.d,f Cod penal;
– 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de distrugere prev. de art.253 al.1 Cod penal; – 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte prev. de art.383 al.1 Cod penal.
„Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul se află în concurs real, prev. de art.38 al.1 Cod penal, şi sunt în concurs real şi cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr.503/2017 a Judecătoriei Bacău, modificată prin Decizia penală nr.1247/2017 a Curţii de Apel Bacău.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 503/2017 a Judecătoriei Bacău, modificată prin Decizia penală nr.1247/2017 a Curţii de Apel Bacău în elementele ei componente şi repune pedepsele în individualitatea lor, înlăturând sporul de o treime aplicat, de 1 an închisoare, astfel:
– 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.l lit.a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.228 alin. 1 art.229 alin. l lit.b şi d şi alin.2 lit.b Cod penal, art.396 alin.l şi 2 Cod procedură penală.
– 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.l lit.a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.383 alin. l Cod penal
– l an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.l lit.a şi b Cod penal, pe o durată de l an, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.383 alin.2 Cod penal.
În baza art.38 alin.l şi art.39 alin. l lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a,b, d Cod penal pe o durată de 8 ani, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse principale, respectiv 4 ani închisoare, în total 24 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a,b,d Cod penal pe o durată de 8 ani, ce va fi executată de inculpat.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b,d Cod penal (rap. la art.65 al.1 Cod penal), ca pedeapsă accesorie. Conform art.399 al.1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 11.10.2017 la zi.
Constată că persoanele vătămate R I şi L P nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Ridică măsura asiguratorie a popririi, instituită în faza de urmărire penală prin Ordonanţa procurorului din data de 27.12.2017 asupra sumei de 2.300 lei, ridicată de la numitul C N. Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500 lei. Dispune restituirea către numita C E a bancnotei de 5 lei predată de aceasta organelor de poliţie.
Dispune restituirea telefonului marca Evolio S5, a telefonului marca Samsung GTE 2600, a lamei de bărbierit de unică folosinţă, fragmentului metalic, nasturelui de culoare neagră, a bluzei de culoare roşie, pantalonilor de trening de culoare închisă cu dungi albe şi albastre şi a cizmelor de cauciuc de culoare neagră, către inculpat, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Stabileşte onorariu avocaţial din oficiu în sumă de 260 lei, în favoarea av.B A-L (pentru apărarea acordată inculpatului în faza judecăţii), şi onorariu avocaţial din oficiu parţial în sumă de 360 lei, în favoarea av. B A-L (pentru apărarea acordată inculpatului în faza de urmărire penală), ce rămân în sarcina statului.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 2808 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei reprezintă costul expertizei medico-legale nr.6015/VIII/d/108/26.10.2016, întocmită de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, suma de 38 lei reprezintă costul raportului de constatare medico-legală nr.3144/II/a/99/12.10.2017, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud inculpatului, iar suma de 135 lei reprezintă costul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.A1/12647/17/29.01.2018, întocmită inculpatului de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, iar suma de 35 lei costul avizării raportului de expertiză medico-legală psihiatrică de către Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, făcându-se totodată aplicarea art.5 al.5 din Legea nr.76/2008″, se arată în decizia magistraților de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, pronunțată pe 13 decembrie.
Citește și: „Elodia” de Bistriţa-Năsăud! Ucigaşul bătrânului din Bistriţa Bîrgăului, arestat în absenţa cadavrului