Impozitul pe venit global, sau TAXA pe gospodărie, este deja un subiect care a inflamat spiritele românilor care nu mai pot fi păcăliți atât de ușor. În ciuda încercărilor de PR de a prezenta beneficiile unui astfel de proiect, lucrurile sunt extrem de grave și ar putea arunca țara într-un haos din care să nu mai putem ieși, scrie BUGETUL.RO.

PSD a venit cu un program de guvernare halucinant. Au promis mult mai mult decât se poate da și părea că au găsit pe undeva vreo comoară, altfel nimeni nu putea înțelege de unde ar scoate atâția bani.

Vâlcov este și fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta. Cât a fost în activitate a reușit să dea Fiscul peste cap și aproape să blocheze întregul sistem pentru că nimeni nu mai înțelegea ce și cum trebuie să plătească. Impozitele impuse de acesta erau atât de mari, încât de exemplu, în sistemul medical, doctorii nu mai rămâneau nici măcar cu 2.000 de lei pe lună. Totul se transformase în haos, care a fost totuși estompat de Anca Paliu Dragu, ministrul de Finanțe în Guvernul Cioloș.

CHIȚOIU din ALDE  a gândit TAXA pe gospodărie

Dezastrul provocat de acesta este pe cale să fie relansat cu ajutorul ALDE, mai exact al lui Daniel Chițoiu, care pare a fi autorul TAXEI pe gospodărie. De fapt proiectul este unul mai vechi, repus acum pe rol, când ALDE este din nou la butoane, având chiar o putere mai mare decât PSD în acest moment. Altfel este inexplicabil cum PSD execută fără discuție toate ordinele ALDE. De asemenea, cota unică de 16% ar deveni istorie. Dacă proiectul s-ar implementa așa cum este acum, țara ar fi condusă efectiv spre faliment.

La prima vedere, lucrurile nu par atât de grave. În realitate însă totul este un DEZASTRU și pare a fi doar în avantajul PROFITABIL al lui Chițoiu și al prietenilor lui.

Aceștia vor să angajeze 35.000 de consultanți fiscali, plătiți cu 2.000 – 3.000 de euro ca să ne verifice nouă celor care muncim, bonurile. Și la ASF erau angajați pe mii de euro soțiile, nepoții, amantele, fiicele, fiii etc politicienilor care nu se satură niciodată.

Așadar dacă o familie câștigă într-o lună, să zicem 5.000 de lei, dar consumă 3.000 de lei pentru care trebuie să prezinte bonuri valorice (ATENȚIE! Nu toate cheltuielile sunt deductibile!) rămân cel puțin 2.000 de lei care să fie încă o dată impozitați. De fapt, stabilesc consilierii fiscali ce, cum și cât trebuie impozitat. Și dacă ați pierdut vreun bon sau vreao chitanță… Și atenție că trebuie să le strângeți tot anul că declarația GLOBALĂ se depune doar o dată pe an.

Consultanții trebuie să știe pe ce ne cheltuim noi banii munciți. Ei trebuie să știe tot și vor fi plătiți regește din banii noștri. Dacă vor încasa impozite mai mari, poate vor fi chiar și recompensați. Un fel de Big Brother în materie de finanțe, conceput se pare de Daniel Chițoiu, om de bază al ALDE și fost vicepremier în Guvernul Ponta.

1 COMENTARIU

  1. O fi o vrajeala toata chestia asta cu legea salarizarii si taxa pe gospodarie, sincer nici eu nu vad de unde se vor plati toate astea DAR NICI NU-I CAZUL SA-I RIDICATI IN SLAVI PE MINISTRI GUVERNULUI CIOLOS CARE AU FOST PRINTRE CEI MAI SLABI VAZUTI VREODATA DE TARA ASTA.
    Mai incet cu limbile la Doamna Dragu, o panarama de ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.