Ţara arde, Clujul se piaptănă

 

Sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor a devenit, brusc, neîncăpătoare pentru cei peste 1000 de susţinători ai Partidului Social Democrat. Steaguri roşii, baloane cu sigla partidului, fluturaşi şi steguleţe, toate fluturau frenetic în mâinile alegătorilor, surescitaţi la vederea „vedetelor” Mircea Geoană şi Marean Vanghelie. După o binemeritată baie de mulţime, Teodor Pop Puşcaş, alături de liderul partidului, Mircea Geoană, lideri de organizaţii, miniştri, primari şi preşedinţi de consilii judeţene din toată ţara, precum şi toată „ceata” locală a PSD au urcat pe scenă în ropote de aplauze. În ordinea numerelor de pe tricou, au luat cuvântul Vasile Soporan, Remus Lăpuşan, Gheorghe Nichita, Nicolae Nemirschi, Constantin Nicolaescu, Vasile Puşcaş, Cristian Diaconescu şi Mircea Geoană. Marean Vanghelie a spus „pas”. Sau i s-a spus…

Glaucom electoral

“Dă-te, dom-le, mai încolo!”, “nu văd nimic”, “de ce te-ai pus în faţa mea?” sau “du-te mai în faţă, că nu văd de tine!” erau strigătele care se auzeau din toate părţile. Sala arhiplină nu mai avea nici un scaun liber, iar oamenii se înghesuiau pe unde puteau pentru a arunca un ochi la festivitatea de pe scenă. Un domn bătrân amabil, cu aer de veteran de război, îmi face semn să stau lângă el, ne înghesuim cumva. Era singur acolo şi simţea, probabil, nevoia de a împărtăşi cu cineva sentimenele care îl încercau în “această zi mare”, după cum declara.

„Copiii fac lucruri trăsnite”

Primul care a luat cuvântul după introducerea rostită de Vasile Soporan a fost Remus Lăpuşan. Cu tremur în glas, acesta a început o idee pe care, ulterior, toţi cei care au ajuns la microfon au preluat-o şi dezvoltat-o: PSD înseamnă un întreg, nu e divizat, nu există grupuri cu interese diferite. În timp ce Lăpuşan îşi susţinea discursul, din cei trei copii amestecaţi printre membrii de partid de pe scenă, unul, mai alert, dădea mâna cu “oamenii mari”, se juca cu o panglică roşie, o aranja cum văzuse el la primarii de acolo, stătea ca un adevărat fotomodel în bătaia blitzurilor aparatelor de fotografiat. De la Soporan la Geoană şi la doamnele cu tocuri roşii de pe scenă, toată lumea se juca cu prichindelul prietenos. La un moment dat, acesta a luat microfonul în mână şi întreaga sală a putut să asiste la câteva secunde de vocalize infantile. Au urmat la microfon primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, toţi continuând ideea începută de Lăpuşan: PSD, un întreg indivizibil. Mai mult decât atât, Nichita a insistat asupra încrederii pe care electoratul ar trebui să i-o acorde candidatului lor la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca. “Ar trebui să-i scoateţi sufletul pe tavă”, a afirmat acesta.  

Trăiască, trăiască!!!

Sala a explodat, la figurat, în momentul în care Vasile Puşcaş a luat cuvântul. Oamenii au aplaudat în sincron zeci de secunde. Cum toată lumea ştie că cei din urmă vor fi cei dintâi, discursul lui Mircea Geoană a fost păstrat pentru finalul întâlnirii. Muzica a început să răsune în boxe, oamenii s-au ridicat în picioare, toată lumea aplaudă, iar bătrâneii din spatele meu, iar eu nu văd nimic. Mircea Geoană a contestat „dreptul de moştenire” al candidatului PDL, Sorin Apostu, la fotoliul de primar al actualului premier, Emil Boc. „Suntem, azi, aici să lansăm candidatura colegului nostru pentru Primăria Cluj-Napoca. Mulţi spun că e o competiţie grea şi este, mulţi spun că sunt şanse reduse, şi nu au dreptate. Sunt convins că nu există un drept de moştenire de la un primar la altul”, a declarat acesta. Geoană a mai făcut referire şi la preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama: „Nu doar Obama a dus schimbarea în America. Suntem aici să spunem că ne batem pentru Primăria Clujului şi ca să manifestăm solidaritate şi sprijin faţă de Teodor Pop Puşcaş”, a anunţat liderul social-democrat. În final, liderul PSD a continuat pe ideea că partidul este unit, indivizibil, dovadă fiind chiar Marean Vanghelie, prezent pe scenă: “Uite că Marean Vanghelie şi-a luat o piatră în gură, iar acum e aici, cu noi, pe scenă”, a declarat Geoană. Cel mai probabil, Vanghelie avea în gură în acel moment (după expresia feţei) cu totul altceva, dar nu a fost momentul propice pentru a se exprima.

Toată lumea se aştepta ca vestitul Marean Vanghelie să ia şi el cuvântul, la final, cum fac adevăraţii lideri, însă acest moment nu a venit. Mai mult decât atât, Vanghelie a stat în partea opusă lui Geoană, în jurul căruia erau postaţi cei mai semnificativi membri PSD. În afară de mulţumirile pe care le-a adresat publicului (în momentul în care numele acestuia a fost spus la microfon, mulţimea a răbufnit în ropote de aplauze şi urale, ca la nimeni altul), acesta nu a scos nici o vorbă. La final, când Geoană l-a chemat lângă el, după insistenţe repetate, Vanghelie a catadicsit să dea mâna cu Teodor Pop Puşcaş, candidat pe care a venit, până la urmă, să-l susţină.

La final a venit şi rândul celui pentru care toată lumea s-a strâns la Casa de Cultură a Studenţilor să ia cuvântul. “N-am mai văzut atâta lume în această sală de când jucam, aici pe scenă, ficioreasca în tinereţe. Nu vă fie teamă,
n-o să joc acum”, au fost cuvintele cu care Teodor Pop Puşcaş şi-a început discursul. În continuare, acesta a vorbit despre planurile sale de viitor, în cazul ipotetic în care o să fie ales drept primar al municipiului. Cel mai important obiectiv al fostului şef al IPJ Cluj este cel al construirii stadionului municipal, drept pentru care Pop Puşcaş şi-a agăţat la gât un ecuson cu imaginea viitorului stadion, pe care a promis că nu îl mai dă jos decât în ziua inaugurării acestuia. A urmat apoi momentul în care Ioan Rus şi Vasile Dâncu au urcat pe scenă, la insistenţele lui Teodor Pop Puşcaş, clipă în care domnul de lângă mine a izbucnit în lacrimi: “Excepţional, dom’le, excepţional! Ar fi un vis împlinit dacă toate acestea s-ar împlini. Ar fi prea frumos. Să le ajute Dumnezeu!”, a spus acesta în timp ce îşi ştergea lacrimile de pe obraz. “La ieşire o să îi propun să construiască o columnă a lui Traian, aici, în oraş”, a mai spus acesta.

La ieşirea din sală, iar îmbulzeală, iar călcat în picioare. Printre sutele de oameni care se grăbeau să îi mai însoţească măcar până la ieşire pe faimoşii pesedişti l-am pierdut pe Vasile Chioreanu, domnul care m-a primit lângă el. În faţa uşii însă, cu un zâmbet pueril şi cu lacrimi în ochi, mă aştepta: “I-am spus. Să nu uite, să nu uite”, mi-a mărturisit acesta, după care s-a lăsat purtat de valul de oameni care înaintau nervos către ieşire.

Adina Fartuşnic