În acest weekend, în Cluj Napoca  va avea loc cea de-a cincea ediție a Târgului Imobiliar, de Construcții și Amenajări – Acasă de la A la Z. În cadrul evenimentului se va putea primi consultanță din partea dezvoltatorilor imobiliari, a agențiilor imobiliare și a companiilor de amenajare interioară a locuinței.  Evenimentul va reuni cei mai importanți dezvoltatori și agenții imobiliare, împreună cu firme de arhitectură, instalații, mobilier, uși, ferestre sau aparatură de îngrijire personală la domiciliu. Pe parcursul evenimentului expozanții vor întâmpina vizitatorii atât cu sfaturi cât și cu o sumedenie de promoții și oferte speciale. “Clujenii care își doresc propria locuință au posibilitatea de a cumpăra un apartament sau o casă direct de la dezvoltatori sau agențiile imobiliare prezente la eveniment. Tot aici, pot găsi și opțiuni vaste pentru construcția unei case în regie proprie. Faptul că piața imobiliară clujeană este stabilă, reprezintă un motiv în plus pentru ca  dezvoltatorii să aducă oferte din ce în ce mai interesante și să încurajeze achiziția a ceea ce mulți consideră încă un vis – locuința proprie.”, declară organizatorii.

Dintre expozanții din cadrul acestei ediții a evenimentului amintim: Citadela Residence, Flabelos Fit Oradea, Hot Springs – Tîrgu Mureș, Nicole Imobiliare, Gabriel Petrișor Construct, Welt Imobiliare, Banca Românească, Mobila Dalin,  Conpac Arhitect, Kalenda, Fenster Bistrița, Citadinia Real Estate, Sophia Residence, Park Lake, EcoInstal It Consult, Hiperion Comserv, Cadoro Mobili și BCR.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.