Târgul de la Negreni a fost anulat de primarul comunei, după ce autoritățile au descis că evenimentul ar putea crește numărul cazurilor de infectare cu COVID-19, mai ales că rata de vaccinare în comuna Negreni este foarte scăzută. Evenimentul trebuia să aibă loc în perioada 7-10 octombrie 2021.

”Decizia a fost luată ca urmare a unor adrese venite din partea DSP Cluj și ISU Cluj prin care se semnala că lumea se află la începutul unui nou val de infectare cu coronavirus iar rata de vaccinare în comuna Negreni este foarte scăzută, de doar 11,69 la sută. Avem convingerea că vom depăși cu bine criza epidemiologică instituită la nivel mondial și vom reveni la normalitate pentru a putea organiza în condiții de siguranță acest eveniment tradițional, așa cum se cuvine”, a transmis primarul Dorin Manea, conform Ziarului Făclia.

”Administrația locală, adică primăria a decis anularea. Este evenimentul lor, ei aleg dacă îl organizează sau nu”, a explicat prefectul Clujului, Tasnadi Szilard.

Târgul s-a anulat și în 2020
Primăria comunei Negreni anunța în 5 octombrie 2020 că Târgul de Toamnă de la Negreni (Târgul de la Fechetău) nu va avea loc.

Primăria din Negreni anunță că ”având în vedere situațiile create de pandemia coronavirus (COVID-19) și de măsurile de prevenire și combatere a efectelor prevăzute în actele legislative emise, organizarea Târgului de Toamnă (Târgul de la Fechetău) ediția octombrie 2020 nu va avea loc”.

Târgul de la Negreni, cu o tradiţie de câteva secole, se organizează în toamnă fiecărui an, la începutul lunii octombrie, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni. Satul este aşezat pe drumul european E60, la 10 km de Piatra Craiului, spre Cluj.

Sursa: stiridecluj.ro

Citește și: Fost șef din SRI Cluj numit rector la Academia de Poliție EXCLUSIV

1 COMENTARIU

  1. DSP și ISU Cluj nu au avut nimic de obiectat la EC și UNTOLD la ultra aglomerația din oraș,statul ca sardelele fără mască și zbenguit in draci ,Negreni nu umple pușculița,Arafat nu vede,nu aude și tace ca c…..in iarbă ,scapă cine poate .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.