Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, transmite un mesaj echivoc după ce România a blocat adoptarea unei declaraţii a UE care condamna mutarea ambasadelor din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Preşedintele Senatului pare să critice atât decizia României, cât şi atitudinea duplicitară a UE faţă de ţara noastră, informează stiripesurse.

„Ieri, 11 mai, cele 28 de state membre nu au avut o poziție unanimă pentru aprobarea unei declarații a Uniunii Europene cu privire la reiterarea unui set de mesaje comune față de statutul Ierusalimului. Acordul Cehiei, Ungariei și României nu a putut fi obținut pentru publicarea ei cu ocazia inaugurării ambasadei SUA în acest oraș simbol.

Este regretabil că la nivelul UE nu există consens referitor la acțiunea externă în anumite dosare sensibile de mare actualitate. Trebuie să știm, după 11 ani de la aderarea noastră la UE: consensul nu e un dat, de natură să niveleze automat interesele fiecărei părți, el nu vine de la sine chiar și atunci când opiniile sunt convergente. El trebuie mai degrabă construit, prin abordări coezive, care iau în considerare o paletă mai largă a intereselor membrilor care întâmpină dificultăți în a se ralia unor anumite formulări, în anumite momente de acțiune.

Nu ne putem aștepta ca într-o Uniune în care se discută din ce în ce mai intens despre formalizarea unei Europe cu mai multe viteze, să nu existe și rezultante „cu mai multe viteze”, inclusiv în acțiunea externă. Exemplul cel mai concludent pentru România este aderarea la Schengen, un proces tehnic pe care l-am îndeplinit dar care, din pricina poziției inflexibile a unor state membre, a dobândit valențe politice, ținte suplimentare și a fost transformat într-o barieră pentru integrarea noastră deplină în UE”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.