Preşedintele ALDE România şi al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, face apel la liberali, într-o scrisoare deschisă transmisă duminică, să îl convingă pe preşedintele Klaus Iohannis să semneze revocarea din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr, ca formă de respect faţă de cei care au murit în temniţele comuniste şi cei care au fondat Partidul Naţional Liberal.

„Fac un apel la voi, dragi prieteni liberali, să susţineţi solicitarea noastră de demitere a lui Augustin Lazăr, unul dintre mulţii călăi ai părinţilor şi bunicilor noştri, omul care şi-a clădit o carieră de succes pe lacrimile şi suferinţele celor care au cutezat să înfrunte regimul de tristă amintire. Vă cer să-l convingeţi pe domnul Iohannis, liderul vostru vremelnic, să dea dovadă de respect faţă de cei care au fondat Partidul Naţional Liberal, să dea dovadă de respect pentru cei care au murit în temniţele comuniste şi să semneze revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României. Fiţi alături de noi măcar acum, pentru că istoria nu ne va ierta pe niciunul, dacă vom eşua în demersul nostru”, afirmă Tăriceanu, în documentul menţionat.

El arată că după mărturiile disidentului anticomunist Iulius Filip, închis mulţi ani la Aiud, cu privire la activitatea procurorului Augustin Lazăr din acei ani, au mai apărut mărturii şi despre Marin Iancu, Ioan Muntean şi alte zeci de deţinuţi de la Aiud cărora actualul procuror general le-a refuzat atunci dreptul la libertate.

„Vedem, de câteva zile, mărturiile lui Iulius Filip, disident anticomunist închis mulţi ani în temniţa de la Aiud. Apoi au apărut alţi şi alţi deţinuţi politici a căror viaţă a fost un iad din cauza unei cozi de topor a Securităţii. Acea coada de topor are un nume. Se numeşte Augustin Lazăr. Este actualul procuror general al României. Chiar dacă Iulius Filip ar fi fost singurul care a suferit în închisoarea de la Aiud din cauza procurorului Lazăr, acesta din urmă ar fi trebuit să fie de mult plecat. Dar au mai fost Marin Iancu, Ioan Muntean şi alte zeci de deţinuţi de la temniţa din Aiud, cărora procurorul comunist Lazăr, şeful comisiei pentru eliberări condiţionate, le-a refuzat dreptul la libertate. Le-a furat din viaţa lor mulţi ani! A lipsit copiii de taţii lor mulţi ani! Toate, în numele unui regim autoritar, căruia procurorul Lazăr i-a jurat credinţă veşnică”, argumentează liderul ALDE România.

El aminteşte, în scrisoarea deschiscă, că gulagul comunist a conţinut 240 unităţi de detenţie, între care 44 puşcării, 61 locuri de anchetă, depozit şi surghiun, 72 lagăre de muncă, 63 centre de deportare şi domicilii obligatorii, 10 azile psihiatrice cu caracter politic şi 100 sedii judeţene unde se desfăşurau anchetele Securităţii.

„În Gulagul românesc s-a stins aproape toată floarea partidelor istorice, liberali şi ţărănişti laolaltă, militari şi fruntaşi ai satelor, elita neamului românesc- aceşti sfinţi ai închisorilor, cum le-a spus reputatul Steinhardt. În numele acestor înaintaşi nu avem voie să asistăm impasibili la pângărirea memoriei deţinuţilor politici, cel mai paradoxal titlu de nobleţe din istoria umanităţii, după cum îl numea un fost prizonier, dr. Octavian Vulpe (…) În numele acestor înaintaşi nu avem dreptul să mai tolerăm prezenţa în fruntea procurorilor români a unui fost torţionar – fie şi moral – însărcinat de comunişti să menţină după gratii criticii regimului. Nu cu multe zile în urmă, pe 9 martie, am comemorat, ca în fiecare an, Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti. Nu ne-am fi imaginat că avea să urmeze, scurt timp după aceea, cutremurul, că aveam să aflăm cu (prea) multă întârziere că am făcut o revoluţie anticomunistă pentru dreptul unui torţionar de a se propti la vârful Justiţiei cu acelaşi cinism cu care semna cândva respingerea repetată a eliberării disidentului Iulius Filip şi a celorlalţi luptători anticomunişti”, mai spune preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în scrisoarea deschisă transmisă duminică membrilor PNL.

Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut joi, 11 aprilie, că şefului statului „comite o greşeală fundamentală” prin „tăcerea” referitoare la procurorul general, Augustin Lazăr, caracterizat de Tăriceanu drept „o unealtă a regimului comunist”.

Tăriceanu i-a solicitat, pe 3 aprilie, printr-o scrisoare deschisă, preşedintelui Klaus Iohannis să semneze decretul de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr, motivând că acesta s-ar fi numărat printre personajele de „tristă amintire care făceau jocurile murdare” ale fostului regim comunist.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here