Călin Popescu Tăriceanu a declarat, referitor la felul în care a fost împins Liviu Dragnea de câtre mulţime, atunci când a ieşit de la audierile de luni la ÎCCJ, că în cazul în care nu ar fi fost câţiva jandarmi acolo, s-ar fi petrecut un „linşaj public”.

„Normal că le-am văzut ieri (luni – n.r.), le-am văzut de mai multe ori pe mai multe canale de televiziune. Eu aş pune o întrebare retorică. Cei care îl acuză că Dragnea. Aţi mai văzut într-o altă ţară civilizată, cred că nu am pomenit nici în ţările de lumea a treia aşa ceva. Mi se pare că aici ce s-a întâmplat a fost aproape de un linşaj public. Dacă nu erau acolo câţiva jandarmi era un linşaj public. În halul acesta a fost adusă România. Încerc să mă detaşez puţin, dar deplorabil este că România este o ţară profund divizată, o ţară fracturată. Au făcut foarte mulţi lucrul acesta. Preşedintele a jucat aici un rol activ, a fost un factor în această fractură politică şi socială. Rolul său era de a netezi asperităţile, de a aduce societatea la un numitor comun. El s-a transformat într-un lider al Opoziţiei”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, marţi seară, la TVR 1.

Reacţia liderului ALDE vine după ce Liviu Dragnea a ieşit, luni, din sediul instanţei supreme, după ce a fost audiat de magistraţi, el fiind aplaudat de către susţinători, dar şi huiduit de către contestatarii săi. Acesta a fost şi împins de către mulţimea care-l înconjura. Prin urmare, preşedintele PSD a fost escortat de jandarmi.

„Mă împingeţi în halul ăsta? Nu mă lăsaţi să plec?”, a spus acesta, în timp ce încerca să treacă de mulţimea care se îmbrâncea.

Cele două tabere, de susţinători, dar şi de contestatari ai lui Dragnea, strigau „Penalul!”, pe de o parte, şi „PSD!”, pe de altă parte.

Judecătorii au admis cererea avocaţilor de amânare a procesului DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă, fiind stabilit termen pe data de 20 mai, la ora 11:00. De asemenea, magistraţii au anunţat părţile că termenul din 20 mai ar putea fi ultimul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here