Pe data de 18 septembrie 2014 compania TAROM va împlini 60 de ani de existenţă, ocazie cu care a început deja să pună la dispoziţia pasagerilor săi bilete de avion la oferte speciale.
Oferta din prima săptămână a lunii septembrie este dedicată celor care doresc să călătorească pe zboruri operate de TAROM între Bucureşti şi Amman, Barcelona, Beirut, Dublin, Londra, Madrid, Nisa, Paris. Preţurile pentru o călătorie dus-întors vor începe de la 179 de euro (în limita locurtilor disponibile), cu toate taxele incluse. Perioada de vânzare este 1-5 septembrie 2014, iar perioada de călătorie este până la data de 05 martie 2015 – data ultimului retur (cu excepţia perioadei 20.12.2014 – 4.01.2015; în cazul în care cel puţin un tronson de călătorie este în intervalul menţinonat, oferta nu se aplică), se arată într-un comunicat al companiei aeriene.
TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
În anul 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA – Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană – din istoria aviaţiei – cu operare transcontinentală. În 1926, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA – Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES – Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.
Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS – Transporturile Aeriene Româno – Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES. După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954 – TAROM, Transporturile Aeriene Române. Compania avea, atunci, o flotă compusă din aeronavele de producţie sovietică Lisunov Li 2 şi Ilyushin II – 14.
1966 – TAROM efectua primul zbor peste Atlantic.
1969 – TAROM îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50 de mii de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor. Aeronava avea la bord 65 de pasageri.
Începând cu anul 1973 – se achiziţionează aeronave „lung curier” şi se deschid noi linii trans-continentale la New York si Beijing. Capacitatea de transport a TAROM-ului era atunci de zece ori mai mare faţă de anul înfiinţării companiei.
25 iunie 2010 – Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric care marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale.
În prezent, TAROM operează zboruri pe 43 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.