Prezent în orașul Brașov, liderul Consiliului Național de Conducere al partidului AUR, senatorul Claudiu Târziu, a afirmat într-o conferință de presă că acțiunile PSD-PNL de comasare și organizare a alegerilor electorale reprezintă „un abuz de putere și un pas extrem de grav către instaurarea dictaturii în România”, cele două partide neavând „nicio limită în a-și impune voința cu orice preț.”
„Noi, partidul AUR, am făcut o sesizare la Curtea Constituţională întrucât Avocatul Poporului, care a şi admis că sunt motive întemeiate pentru a face o asemenea sesizare, a primit ordin să nu o facă.
PSD şi PNL au sfidat orice normă democratică şi au încălcat toate regulile privind organizarea unor alegeri libere şi neviciate, călcând în picioare tot ceea ce presupune însăşi suveranitatea poporului”, a susţinut Claudiu Târziu.
Claudiu Târziu susșine că ultimele acțiuni ale coaliției, care au surprins scena politică din România, nu le aparțin de drept liderilor, ci elor care le manevrează din umbră şi care vor să instaureze totalitarismul, scrie Agerpres.
„Retragerea doamnei Ramona Chiriac, reprezentanta Comisiei Europene, din fruntea listei comune, prezentarea dr. Cîrstoiu în postura de candidat unic la Primăria Capitalei şi circul privind listele comune sunt semne clare că deciziile nici măcar nu le aparţin celor două partide, ci celor care le manevrează din umbră şi care vor să instaureze totalitarismul, sub pretextul combaterii „, a mai adăugat Claudiu Târziu.