Tatăl Alexandrei, Ioan Măceșan, a povestit joi, în cadrul unui interviu pentru Antena3, că în timp ce își căuta fiica a fost foarte aproape de locul în care fata era sechestrată.

„Ce mă căiesc eu este pentru că am trecut la o stradă de ea – noi am fost pe Decebal, ea a fost pe Craiovei. Asta mă voi căi toată viața mea, dacă e să nu o găsesc”, a mărturisit bărbatul.

Ioan Măceșan a mărturisit că a spart mai multe uși ale unor case în care bănuia că s-ar putea afla fata.

„Am mers devreme la adrese, joi. Acolo pe Decebal am intrat la doua case. Am spart ușile pentru că eram dornic să-mi găsesc fata. Eram în stare să trec prin foc numai să o găsesc. Dezamăgirea a fost foarte mare. Dacă apelul a fost la 11.05, noi am ajuns pe la 11.15… În acea noapte am stat la poliție până la ora 02.00 după care mi s-a spus să plec acasă, să mă odihnesc și dimineață să fiu acolo”, a povestit Ioan Măceșan.

Tatăl Alexandrei este sigur că fiica sa e în viață și speră să o revadă curând.

„Le mulțumesc tuturor celor care ne ajută în această căutare și să dea Dumnezeu să o găsim cu bine. Nu mi-am pierdut încrederea, cred că ea este în viață. Abia astept să o văd”, a spus tatăl Alexandrei, în interviul exclusiv acordat lui Mihai Gâdea.

Ioan Măceșan spune că nu l-a crezut pe monstrul din Caracal când acesta a spus anchetatorilor că a ucis-o.

„Nu ne-am îndoit niciodată că trăiește, nici eu și nici soția mea. Credem că este vie”, a spus tatăl fetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.