Un taximetrist din Timișoara a fost înjughiat ieri noapte de către un client, care, după cum declară victima părea a fi drogat. Alerta a fost dată în jurul orei 1.30, chiar de victimă. După ce a reușit să scape din mâinile atacatorului, taximetristul şi-a anunţat colegii prin staţie.

„M-am ocupat de la Gara Nord Timișoara cu un client ocazional, de vreo 22 – 23 ani. M-a rugat să-l duc pe strada Pepinerei numărul patru, în Calea Girocului. Când am intrat pe Pepinierei a început să mă lovească din spate cu un cuțit sau un obiect ascuțit.

Am încercat să-l prind, dar nu am reușit. Tot mă lovea în spate și spunea „cazi, cazi”. Am avut noroc. La un moment dat, a trecut lama aproape de gât. Mi-a luat un portofel cu bani care era pe bancheta dreaptă față. Era și telefonul la încarcat. A luat doar portofelul. Mi s-a părut a fi drogat cât îi vedeam ochii în oglindă. Îmi spunea că a băut foarte mult, dar nu mirosea deloc a alcool”, a declarat taximetristul pentru pressalert.ro.

Șoferul și-a anunțat colegii prin stație și zeci de mașini au plecat spre el, dar agresorul a reușit să se piardă printre blocurile din apropiere. Din fericire, rănile provocate în spate și la mână nu au fost grave.

Taximetristul susține că agresorul era înalt, avea o bluză de trening verde și pantaloni de trening albaștri. Poliția a început o anchetă.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.