Începând cu anul viitor, taximetriștii clujeni vor deveni din ce în ce mai greu de găsit. După ce, în anii trecuți au fost primii din țară care au urcat prețurile la peste 2 lei/km, anul acesta au pierdut procesul cu firmele de car sharing (Uber, Bolt, etc.), iar începând cu anul viitor administrația locală nu va mai lăsa mașinile mai vechi de Euro 5 să fie folosite pentru acest serviciu.

Nemulțumiți de concurența făcută de firmele de car sharing, taximetriștii clujeni au deschis un proces în 2019. Dacă, inițial, au avut câștig de cauză în instanțele clujene, după ce dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) ei au pierdut procesul.

”Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania şi de recurenţii-intervenienţi Gherghe Gheorghe, Purcel Adrian, Rus Vasile Andrei, Paiu Sorina Olga, Berciu Alexandru, Iosif Alin Roman, Vajas Norbert Adorjan, Bota Zsolt, Negrea Mircea Viorel, Rakosi Vasile, Morar Paul Gabriel, Pop Cristian Alin, Horvath Istvan Csaba, Periat Cătălin, Balaş Marian Florin, Coroian Gelu Daniel, Kovacs Robert Lajos, Rus Tihon, Vajas Robert, Mureşan Ioan Nicolae, Oltean Claudia Cristina, Tătar Viorel Gabriel, Mare Ioan, Hodrea Daniel Radu, Potinteu Vasile, Băguţ Mircea, Botogel Nicolae Ioan, Maxim Gavrilă, Bogoş Mihai Decebal, Pakai Atilla, Lucaciu Lucian, Balamuş Raul Dacian, Zah Ionuţ şi Gergely Andra împotriva deciziei civile nr. 239/25.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă. Admite recursul incident declarat de recurentele-pârâte RASIER OPERATIONS B.V. şi S.C. UBER SYSTEMS ROM NIA S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii. Casează în parte decizia atacată şi trimite curţii de apel, spre o nouă judecată, apelul declarat de RASIER OPERATIONS B.V. şi S.C. UBER SYSTEMS ROM NIA S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1192/27.06.2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate. Definitivă”, arată soluția pe scurt a curții supreme.

În septembrie anul acesta, Curtea de Apel Cluj, în baza sentinței emise de ÎCCJ, a respins acțiunea taximetriștilor clujeni împotriva SC UBER SYSTEMS ROMANIA SRL și Rasier Operation BV, firmele de car sharing implicate în proces.

Concurența neloială legiferată

Instanțele au stabilit că, în pofida faptului că firmele de car sharing concurează în mod neloial firmele de taximetrie din oraș, ele nu pot fi interzise pentru că au fost legiferate printr-o ordonanță de urgență a Guvernului Dăncilă.

”Analizând și interesul pe care intervenienții, operatori în regim taxi, l-ar mai avea prin cererea de intervenție formulată, raportat la faptul că cererea urmărește obținerea unei hotărâri judecătorești cu caracter constitutiv de drepturi implicând încetarea activității pârâtei și pentru viitor, curtea va observa că odată cu intrarea în vigoare a OUG nr.49/2019 (în 04.07.2019) aprobată prin Legea nr.204/2019, cererea de intervenție și-a pierdut interesul actual, respectiv a rămas lipsită de un folos practic, în contextul în care au fost reglementate activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto.

Din preambulul ordonanței se observă că la adoptarea acestui act normativ s-au luat în considerare mai multe criterii, printre care și îndrumarea dată de CJUE privind obligația statelor membre de a adopta soluții legislative care să asigure reglementarea tuturor operațiunilor de transport de tip urban pentru care se utilizează platforme digitale și totodată cu scopul de a asigura un mediu concurențial echilibrat cu un regim nediscriminatoriu al modurilor de transport utilizate pentru transportul persoanelor în mediul urban.

Prin această ordonanță s-au reglementat organizarea, autorizarea și controlul activităților de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediate prin platforme digitale, deci inclusiv activitatea societății UBER BV, deținătorul aplicației, astfel cum aceasta a fost analizată în primul ciclu procesual al apelului (cu toate că aceasta nu avea calitatea de parte în acest litigiu). De asemenea, prin această ordonanță, s-a impus în situația operatorului platformei digitale care nu este persoană juridică nerezidentă, obligația de a avea pe perioada în care își desfășoară activitatea de intermediere a transportului alternativ pe teritoriul României, o filială înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin care să deruleze activitățile comerciale în România (art. 6).

Contrar susținerilor intimaților intervenienți, odată reglementată activitatea pe care o doresc încetată și interzisă și pentru viitor prin prisma hotărârii judecătorești care s-ar pronunța, curtea constată că pe lângă faptul că nu mai subzistă un interes actual pentru a formula o astfel de cerere întrucât fapta (ilicită) reclamată a primit o formă licită, fiind încadrată legal, dar pe de altă parte prin susținerea în continuare a unei atari cereri s-ar urmări pronunțarea unei hotărâri judecătorești contrare unor dispoziții legale în vigoare, în contextul în care nu s-a susținut în cererea dedusă judecății (printr-o modificare a acesteia) că activitatea pârâtei ar încălca și aceste noi reglementări.

Așadar, cererea intervenienților privind încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială constând în furnizarea de servicii de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deține autorizațiile prevăzute de lege pe raza municipiului Cluj-Napoca, apare nu doar neîntemeiată raportat la considerentele antemenționate, dar și rămasă fără un interes actual, având în vedere dispozițiile OUG nr.49/2019”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

Primăria vrea să scoată hârburile mai vechi de 10 ani din circulație

Pe lângă această lovitură sub centură dată taximetriștilor, Primăria Cluj Napoca a decis ca începând cu anul viitor să interzică taximetriștilor să pună în circulație vehicule mai vechi de Euro 5.

Două asociații clujene (ASOCIAŢIA TAXI TRANSILVANIA ȘI ASOCIAŢIa NAŢIONALĂ A PATRONATULUI OPERATORILOR DE TRANSPORT ÎN REGIM DE TAXI) reprezentate de Daniel Mitrea au deschis un proces împotriva administrației locale, dar până acum instanțele clujene u au stabilit un prim termen în acest dosar.

Pentru taximetriști, problema constă în faptul că în momentul de față, în Cluj Napoca sunt înregistrate 2500 de taxiuri, însă o treime dintre dintre mașinile pentru care a fost scoasă autorizația sunt mai vechi de euro 5. Astfel, începând din 2022, dacă nu își vor schimba autovehiculele 700 taximetriști și-ar putea pierde locul de muncă.

”Am cerut anularea HCL-ului, care este abuziv. Pe noi ne-a deranjat un singur lucru când a fost dată decizia asta, a fost pe repede înainte. Lasă-ne şi nouă timp, un an, doi, trei cinci ani, ca să ne putem ca să ne putem schimba”, a declarat Daniel Mitre, reprezentantul celor două asociații a taximetriștilor.

Însă, clujenii văd cu ochi buni decizia administrației locale de a se înnoi flota de taxiuri din oraș pentru a reduce poluarea de pe străzi dar și pentru a obține un plus de confort.

”Mi se pare o decizie bună! Multe dintre taxiuri sunt hârburi, miroase urât în ele oricâte odorizante ar pune și poluează extrem de mult. Să aducă mașini mai noi dacă vor să rămână în afaceri! Oricum, la ce prețuri au nu înțeleg de ce se sunt atât de revoltați. Eu cred că ar trebui ca toți taximetriștii să aibă mașini electrice pentru că acum se fac multe cu autonomie de cel puțin 400 km. Adică e în regulă să se pretindă ca autovehiculele care stau cel mai mult în trafic să fie cele mai ecologice. Nici cele pe GPL, dar nici măcar cele Euro 5 nu ar trebui sa fie acceptate. Iar ITP-ul să fie făcut la sânge”, a declarat un clujean.

Decizia municipalității clujene de a interzice circulația taxiurilor mai vechi de euro 5 se sprijină și pe faptul că flota de transport public din oraș a fost înlocuită că autobuze noi și electrice, cumpărate, în mare parte, cu fonduri europene.

Dan Tarcea

”Este o decizie fermă, o decizie pe care am luat-o în anul 2019, acest regulament a fost în dezbatere publică. O decizie care a fost îmbrăţişată de către clujeni Cu cât o maşină este mai nouă, cu atâta este şi o siguranţă mai mare”, susține viceprimarul primăriei clujene, Dan Tarcea.

În replică la declarațiile viceprimarului, Daniel Mitrea, președintele filialei Cluj ANPOTRT, spune că Primăria Cluj Napoca a emis hotărârea de CL fără a respecta legislația națională.

”Eu ca președinte al filialei Cluj ANPOTRT militez pentru schimbarea parcului auto și la taximetrie, însă Primăria municipiului Cluj-Napoca încalcă legea fundamentală a taximetriei pe România legea Nr 38 / 2003, și pentru aceasta s-a deschis proces Consiliului Local vis a vis de HCL-ul pe care l-au dat, respectiv 737 / 2019. Cu specificația că nici o hotărâre a Consiliului Local nu poate fi mai puternică decât legea din România. În paralel, parcul de autobuze și troleibuze au fost schimbate (unele) pe bani publici europeni. Întrebarea mea este: de ce nu s-au schimbat toate autovehiculele din acest parc? Totodată, legat de ride sharing sunt foarte multe autovehicule care sunt cu norma de poluare Euro 4, dacă nu cumva sunt și Euro 3. În privința acestora de ce nimeni nu se sesizează? Constat cu dezamagire că doar în activitatea taximetriei se lovește, taximetriști care ne plătim dările la stat, care ne aliniem în permanență tuturor cerințelor primăriei, cum a fost și dotarea tuturor mașinilor cu POS”, susține Mitrea.

4 COMENTARII

  1. Articol plin de ură şi dezinformat. Prin legea 38 autoturismele folosite la taxi au voie cu o vechime pana in 10 ani… ” hârburile” practic nu exista. Procesul impotriva uber a fost câştigat, dar multinaţionala a rezolvat rejudecarea procesului fiindca nu le a convenit să piardă.
    Tariful a fost mărit in vederea schimbării parcului auto folosit la taxi inclusiv cu hibride si electrice de 25.000-35.000 €, fapt imposibil de realizat pe tarif de 2 lei… cine ar investi intro afacere daca nu recupereaza si face profit ?! Masinile pe GPL sunt incluse la autoturisme ECO alaturi de hibride si electrice, un motor euro 4 pe gpl e echivalentul la euro 6, iar un euro 6 pe gpl mai curat decat orice hibrida… Din pacate, marirea de tarif pt schimbarea parcului auto s a suprapus cu inceputul pandemiei…
    Cat despre preturile bolt si uber ?! desi au 1,9 lei pe km , la finalul cursei iese mai scump decat taxiul cu 2,95 pe km… De ce ?! Pentru ca bolt si uber nu sunt taxi si nu au aparate de taxat legate la roata masinii… la ei iti calculeaza satelitul… Unde fura bolt si uber clientul ? La tariful pe minut…. La taximetre doar cand stationeaza la semafoare aparatul taxeaza 50 bani pe minut, astfel ca la sfarsitul unei curse de 20 minute si 4 km aparatul va scoate un bon cu aproximativ 5 minute x 50 de bani si 2,95 x 4 km + 2,95 pornirea = 17,25 …pe cand la bolt si uber tariful pe minut merge fara oprire iar la sfarsit cursa va avea 20 minute x 50 bani + 4km x 1,9lei = 17,6… si asta fara tarif dinamic. Cand e tarif dinamic…vai de cardurile clientilor…
    Vor disparea mai multe masini de la bolt si uber fiindca sunt nevoiti sa si infiinteze srl uri fiecare sofer in parte, nu ca acum , cand lucreaza undercover sub tutela unor firme cu grave abateri de la legislatia muncii si a fiscalitatii… inca mai poti plati cash la bolt desi soferul nu detine o casa de marcat fiscalizata si deci nu poate emite bonuri pt plati cash…
    Iar peste 1 an va urma limitarea nr de soferi ridesharing precum in alte ţari … criza de masini va fi la ridesharing … deci tarif dinamic full time

  2. cei care cred ca sa lucrezi la uber/bolt, sau sa fii clientul lor e ceva ‘superior’ sau ‘progresiv’, va rog sa nu uitati, de fiecare data cand sunteti intr-o masina din aia, ca uber functioneaza in romania pe o ordonanta de urgenta data acum 6 ani de un ministru al transporturilor psd. practic toti care va asociati cu uber/bolt faceti parte din mocirla pesedista

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.